Cea mai ghinionistă companie aeriană din lume, Malaysia Airlines, va renunța la 30% din personal, în cadrul unui proces de restructurare care va costa șase miliarde de ringgit, circa 1,9 miliarde de dolari. Informaţia a fost anunțată vineri de fondul suveran de investiții Khazanah Nasional Berhad, acționarul majoritar al companiei. Fondul suveran de investiții Khazanah Nasional a precizat că Malaysia Airlines își va reduce personalul cu 6.000 de persoane, până la 14.000 de angajați, în încercarea de a pune capăt pierderilor care s-au agravat după cele două tragedii aviatice din acest an. De asemenea, fondul a precizat că Malaysia Airlines va fi delistată de pe bursa de la Kuala Lumpur până la finele acestui an, iar Ahmad Jauhari Yahya va rămâne în funcția de director general până în luna iulie 2015. În paralel, a fost demarat procesul de căutare a unui nou director executiv.
Compania din Malaezia, un mic stat din Asia de Sud-Est care avea până în acest an o bună reputație în materie de securitate, a ajuns în prag de dezastru după două tragedii aviatice: dispariția misterioasă, pe 8 martie, a unui avion cu 239 de persoane la bord, între Kuala Lumpur și Beijing (zborul MH370), și prăbușirea pe 17 iulie a unui alt aparat, cu 298 de persoane la bord (zborul MH17), după ce a fost doborât de o rachetă în spațiul aerian al Ucrainei, în timp ce survola un teritoriu controlat de separatiștii pro-ruși. Recent, operatorul a anunțat că nu mai puțin de 186 de membri ai personalului de cabină de la Malaysia Airlines au părăsit compania aeriană afectată de cele două tragedii aviatice, precizând că numeroase persoane care au demisionat au invocat drept motive presiunile familiale și teama pentru securitatea lor.