Legislaţia românească în ce priveşte malpraxisul este, în România, încă la nivel de poveste de adormit copiii. Plângerile în ce priveşte personalul medical curg gârlă, însă procesele de malpraxis sunt extrem de puţine. Sub o formă sau alta, mortul e de vină de fiecare dată, iar cei rămaşi în viaţă, scârbiţi, săraci, necunoscători într-ale hăţişurilor terminologiei medicale, trataţi cu o violentă lipsă de interes şi atenţie, preferă să renunţe. Nici nu se lămuresc şi nici nu-şi caută dreptatea şi, de aici, întreaga mitologie cu doctori care de care mai fără de inimă şi mai ucigaşi sau, dimpotrivă, de la “pâinea lui dumnezeu” în sus. Ca în fiecare alt domeniu, adevărul se află undeva la mijloc, mica “masonerie” creată în jurul actului medical nu ajută la nimic, iar pacientul plătitor de asigurare pe degeaba, cumpărător de material sanitare de care ar fi trebuit să beneficieze gratuit şi adăstător pe holurile spitalelor patriei, se scarpină nedumerit în cap, se uită a pagubă în portofel şi închide uşor după el uşa, ca nu cumva să se trântească şi să-l pună ăia să plătească şi geamul spart. Potrivit datelor furnizate de o societate de asigurări şi preluate de cotidianul Jurnalul Naţional, în ţara noastră, doar doi medici pe an îşi pierd dreptul de practică din cauza acuzaţiilor de malpraxis. Cât priveşte plângerile împotriva medicilor din România, în perioada 2006 - 2011, doar 916 doctori au fost reclamaţi la Colegiul Medicilor de către pacienţii nemulţumiţi. Dintre ei, numai 11 şi-au pierdut dreptul de a profesa, iar 198 au primit sancţiuni. Asta în timp ce, în Marea Britanie, spre exemplu, numărul doctorilor acuzaţi de malpraxis s-a ridicat, în aceeaşi perioadă, la peste 8.500. Datele vin în contextul în care în ultima perioadă au apărut în media tot mai multe cazuri de pacienţi consideraţi victime ale erorilor medicale.