Malpraxis negociat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Malpraxis negociat!

Sănătate 21 Decembrie 2009 / 00:00 786 accesări

Cel mai important broker de asigurări şi consultant de risc din România, “Marsh”, alături de Colegiul Medicilor din România (CMR), se implică în negocierea unei asigurări mai bune a riscului de malpraxis. Reprezentanţii CRM spun că în momentul de faţă, riscul de malpraxis este unul real şi că medicii au nevoie de o protecţie adecvată. În UE, majoritatea Colegiilor/Asociaţiilor/ Uniunilor profesionale (medici, arhitecţi, ingineri, avocaţi, alte profesii liberale) se implică în studierea/negocierea unor oferte de asigurare în beneficiul şi pentru protecţia membrilor săi expuşi riscurilor de a fi reclamaţi de pacienţi sau clienţi. În ultima perioadă, în România s-a observat o tendinţă în creştere a reclamaţiilor de malpraxis împotriva personalului medical. Din această cauză este necesar ca asigurările obligatorii încheiate de medici să ofere o acoperire mai bună a riscurilor profesiei de medic. “Înainte de a lansa acest proiect, am studiat piaţa, condiţiile de asigurare, am aflat şi părerea medicilor şi părerea asiguratorilor şi ne-am dat seama că sunt multe aspecte care trebuie îmbunătăţite. Recomandăm medicilor să se informeze cu privire la ce asigurări şi servicii cumpară”, a explicat directorul General Marsh România, Cristian Fugaciu. “Deseori această asigurare a fost încheiată de medici formal, în grabă şi fără a analiza prea atent care sunt acoperirile şi beneficiile oferite. O acoperire cât mai bună a acestui risc este vitală în condiţiile în care cererile de despăgubire au crescut în ultima perioadă în România. Oferta Marsh este doar o opţiune pentru medici, nu este obligatorie, însă prezintă avantajul că a fost negociată de un profesionist care ne sprijină şi care se va implica şi în asistarea medicilor în cazul unei reclamaţii de la pacienţi”, a detaliat preşedinte CMR, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoaie.

Taguri articol


12