22 Decembrie 2024, 18:06
Malta are o responsabilitate extraordinară, după ce țara a preluat președinția Uniunii Europene, începând din prima zi a acestui an. Puterile de mediator ale Maltei vor fi testate în contextul în care își va exercita preşedinţia UE într-o perioadă critică pentru blocul comunitar, potrivit B1tv. Preşedinţia malteză ar urma să se concentreze pe obţinerea unui compromis privind sistemul de azil al UE, în special în privința felului în care refugiaţii ar trebui distribuiţi între statele membre. Malta va deţine președinţia într-un moment în care Marea Britanie va declanşa procesul de ieşire din UE, care ar urma să se întindă pe parcursul a doi ani. Malta este membru al comunităţii europene din 2004 şi a adoptat moneda euro în 2008.