„M-am trezit lângă bunicul meu mort!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„M-am trezit lângă bunicul meu mort!”

Eveniment 03 Martie 2010 / 00:00 889 accesări

Tribunalul Constanţa l-a audiat, ieri, pe Adrian Dorobanţu, fostul poliţist acuzat că şi-a ucis în bătaie bunicul, Dumitru Udrişte, de 85 ani. Aşa cum a făcut de la începutul anchetei, Dorobanţu a negat comiterea faptei şi a dat vina pe două mătuşi care îl urăsc şi care s-au răzbunat pe el, acuzându-l că îşi bătea bunicii. „Victoria şi Maria Orăşanu s-au jurat că o să îmi facă rău şi au reuşit. De altfel, Victoria Orăşanu este bolnavă la cap întrucât i-a murit băiatul de tânăr şi nu mai judecă de atunci. Ştiu asta întrucât locuieşte în sufrageria apartamentului bunicilor mei!”, a susţinut Dorobanţu ieri, în faţa instanţei. El a povestit că, în noaptea în care Dumitru Udrişte a decedat, a dormit în pat cu ambii bunici, el fiind chiar lângă bărbat. „Când m-am trezit pe la ora 8.10 şi am văzut că tataie este mort, i-am spus şi buncii mele şi m-am dus la bucătărie, foarte nervos. Am dat cu pumnul în perete de supărare şi chiar m-am rănit la mâna dreaptă, eram nervos din cauza morţii bunicului meu şi foarte afectat de situaţie”, a declarat fostul poliţist. Bărbatul a mai spus că atât mătuşa Victoria, cât şi bunicul lui obişnuiau să consume împreună băuturi alcoolice. Întrebat de instanţă dacă şi-a lovit vreodată bunicii, Adrian Dorobanţu a negat vehement că a ridicat mâna asupra acestora. Amintim că ancheta a început după ce lucrătorii Secţiei 2 au fost anunţaţi, în dimineaţa de 27 noiembrie 2009, prin linia unică 112, că Dumitru Udrişte a fost găsit fără suflare în patul său. Oamenii legii au ajuns la blocul T12, situat pe bulevardul Tomis, acolo unde pensionarul locuia într-un apartament, împreună cu soţia lui, cu sora acesteia şi cu nepotul său, Adrian Dorobanţu, de 38 de ani, fost poliţist. Ipoteza crimei s-a conturat în momentul în care poliţiştii au descoperit pe trupul bătrânului mai multe urme de violenţă. Suspectul principal a fost încă de la început Adrian Dorobanţu, care are la activ mai multe episoade violente şi scandaluri provocate la beţie în casa bunicilor, pe care nu doar o dată i-a luat la bătaie. În luna aprilie a anului trecut, Adrian Dorobanţu a fost exclus din Poliţie după ce şi-a snopit în bătaie bunica în vârstă de 84 de ani.



12