Mama Rusie, în cârje

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mama Rusie, în cârje

Social 02 Februarie 2015 / 00:00 647 accesări

            Rusia ar putea înregistra în acest an o contracţie economică de 3%, la un preţ al petrolului de 50 dolari/baril, în timp ce ieşirile de capital ar putea fi de 115 miliarde dolari, potrivit estimărilor ministrului Economiei, Alexei Uliukaiev, citat de MarketWatch. Anterior, Guvernul rus anticipa pentru acest an un declin al PIB de 0,8%. În cazul inflaţiei, estimarea a fost majorată de la 7,5 la 12%, a spus Uliukaiev. Anunţul a fost făcut după ce banca centrală a Rusiei a redus vineri, în mod neaşteptat, dobânda de politică monetară cu două puncte procentuale, la 15%, iar rubla s-a depreciat la peste 71 unităţi/dolar, cel mai scăzut nivel din ultimul an. Analiştii estimau că rata dobânzii-cheie va fi menţinută la 17% în următoarele două luni. Banca centrală a Rusiei anticipează o contracţie economică mai mare decât cea estimată de Guvern, de circa 4% în acest an, faţă de o creştere de 0,6% preconizată inițial. La începutul săptămânii trecute, agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s a redus cu o treaptă ratingul de credit al Rusiei, la BB+, cu perspectivă negativă, în categoria nerecomandată pentru investiţii, pentru prima oară în ultimii peste zece ani.

Taguri articol


12