Mamaia - cea mai căutată staţiune de pe litoral, de 1 Mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe primul loc în topul preferinţelor turiştilor

Mamaia - cea mai căutată staţiune de pe litoral, de 1 Mai

Justiție 07 Aprilie 2014 / 00:00 1440 accesări

În ultimii ani, Mamaia a cunoscut o dezvoltare alertă şi nu este de mirare că staţiunea, cea mai veche a României, este în topul preferinţelor turiştilor sosiţi pe litoralul românesc. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Litoral - Delta Dunării (ALDD), Corina Martin, pentru minivacanţa de 1 Mai, în staţiunea Mamaia, în mai multe hoteluri, rezervările sunt făcute pentru aproape toate locurile de cazare, foarte mulţi turişti preferând să-şi petreacă aici vacanţa. „Sunt hoteluri în Mamaia care ne-au anunţat deja că au grad de ocupare de peste 80% pentru 1 Mai. În ultima perioadă, ritmul vânzărilor s-a accelerat pentru că românii au acum la dispoziţie patru zile de minivacanţă, şi nu doar una, după ce Guvernul a aprobat ca ziua de 2 mai (vineri - n.r.) să fie liberă. Sigur, turiştii ar fi fost reticenţi să plece doar pentru o zi sau două într-o destinaţie montană, pe litoral sau Delta Dunării”, a spus reprezentantul ALDD. Pentru staţiunile din sudul litoralului vânzările sunt mai reduse, după Mamaia fiind preferate staţiunile Eforie, Costineşti, Vama Veche şi Neptun. „În sudul litoralului, ca de obicei, ritmul vânzărilor este mai mic. Ştim că aici vânzările încep, de fapt, după ce intră şi copiii în vacanţele şcolare. Sudul litoralului este mai dependent de startul vacanţelor, pentru că sunt staţiuni care au un profil care se îndreaptă mai mult către familiile cu copii. De aceea se vând întâi Mamaia, apoi Eforie, care vine imediat în urmă şi, în general, pe locul 3 ar urma Costineşti - Vama Veche, abia pe locul 4 Neptun”, a arătat Martin. Cei care aleg să-şi petreacă minivacanţa de 1 Mai pe litoralul românesc vor avea parte de mai multe surprize. ALDD le-a pregătit o serie de evenimente care în acest an se vor desfăşura simultan în cinci staţiuni. Manifestările vor debuta pe litoral cu o paradă de automobile de epocă, motociclete off-road, autobuze etajate, iar în zona cluburilor din Mamaia va avea loc, pe o scenă special special amenajată, lansarea oficială a unui film de promovare a staţiunii. Tototdată, pe plajele staţiunilor din Mamaia, Eforie Nord, Costineşti, Neptun şi Mangalia vor avea loc lansări de lampioane, show-uri de lasere. În minivacanţa de 1 Mai, în staţiunile de pe litoral sunt aşteptaţi între 30.000 şi 40.000 de turişti.



12