Cel mai important festival naţional de muzică, organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, va avea loc şi anul acesta. Cea de-a 41-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” se va desfăşura în ultimul weekend al lunii august, timp de patru zile, la Teatrul de Vară Soveja. Noua ediţie a prestigioasei manifestări muzicale de la malul mării aduce multe surprize de proporţii, dintre care organizatorii dezvăluie, pentru moment, o premieră în istoria Festivalului „Mamaia”. Astfel, pentru prima dată, cel mai prolific concurs muzical românesc va avea şi o seară... rock. Pe lângă clasicele concursuri dedicate muzicii uşoare - Interpretare şi Creaţie -, a fost adăugată încă o zi de competiţie, special dedicată formaţiilor de factură rock.
• In memoriam Teo Peter • La ediţia din 2011, Festivalul „Mamaia” îl va avea ca preşedinte pe Cristian Zgabercea, juriul va fi condus de Mădălin Voicu, în timp ce producătorul artistic al manifestării este Niki Constantinescu (Music Event) - creatorul mai multor formaţii pop-rock şi rock prezente pe scena muzicală autohtonă. Aceştia au căzut de acord ca, la a 41-a ediţie a festivalului, să cinstească numele lui Teo Peter chemând, sub semnul competiţiei, şi formaţii rock.
• Înscrierile, în august • Festivalul va dura patru zile, iar înscrierile vor demara la începutul lunii august. Rockerii interesaţi de secţiunea nou-introdusă în festival se pot informa cu privire la criteriile de participare şi de pe site-ul metalhead.ro. Astfel, concursul se adresează oricărei formaţii care abordează unul din stilurile: hard rock, progressive rock, progressive metal, thrash metal, power metal, punk, alternative, grunge.
Ca în fiecare an, eforturile participanţilor la secţiunile de concurs vor fi răsplătite în seara de gală, în cadrul căreia vor fi premiaţi cei mai buni interpreţi şi cele mai bune piese. Organizatorii sunt Consiliul Judeţean Constanţa şi Music Event.
• Remember 2010 • „Mamaia” 2010 s-a desfăşurat, de asemenea, la finele lunii august, pe scena Teatrului de Vară Soveja din Constanţa, marele trofeu revenindu-i solistei Daniela Mihaela Cojocaru din Iaşi, care a interpretat piesa „Trurli\", compusă de Vasile Vasilache. La secţiunea „Interpretare”, locul I a fost înmânat Cristinei Florentina Vasiu, care a cântat piesa „Suflet gol\" (compozitor Petru Mircea), iar la secţiunea Creaţie, pe primul loc s-a clasat piesa „La umbra ta\" - compozitor şi textier Dragoş Dincă, interpretată de Lucia Carmen Dumitrescu.
Toţi pasionaţii de muzică uşoară recunosc Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” ca fiind o rampă de lansare pentru tinerele talente, numeroşi interpreţi şi compozitori români făcându-şi debutul pe scena de la malul mării.