„Mamaia” vine la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Mamaia” vine la Constanţa

Cultură 20 Aprilie 2013 / 00:00 475 accesări

Îndrăgita actriţă Stela Popescu se va întâlni cu cinefilii constănţeni, în această duminică, de la ora 11.00, la Cinema City, în incinta Maritimo Shopping Center. Artista, care revine pe marile ecrane după o pauză de aproape două decenii, este protagonista comediei „Mamaia”, care va fi prezentată, în avanpremieră, şi la Constanţa.

Stela Popescu va fi însoţită de actorii Valentin Teodosiu, Mădălina Anea şi Paul Diaconescu, precum şi de regizorul filmului „Mamaia”, Jesus Del Cerro. Aflaţi într-o caravană de promovare a filmului, artiştii vor face fotografii, vor acorda autografe şi vor răspunde curiozităţii ziariştilor, cât şi a spectatorilor.

În „Mamaia”, Stela Popescu are rolul unei pensionare, Matilda, care „ţine piept” unui afacerist în încercarea acestuia de a-i lua casa în care locuieşte. Simpatica doamnă se dovedeşte a fi şi foarte creativă, atunci când trebuie să îşi apere proprietatea, reuşind să dejoace planurile josnice ale „rechinului” imobiliar şi ale celor doi fii ai săi, ajutată de prieteni, colegi, dar şi de un dram de... noroc.

Taguri articol


12