Mamaia, din nou fără curent electric!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mamaia, din nou fără curent electric!

Justiție 09 August 2008 / 00:00 655 accesări

Staţiunea Mamaia a rămas vineri, din nou, fără curent electric. De data aceasta, întreruperea a fost una controlată, echipele Enel Electrica încercînd să remedieze în totalitate defecţiunile provocate de incendiul care a avut loc pe 1 august şi care a lăsat zona Cazino din mijlocul staţiunii Mamaia nealimentată cu energie electrică în noaptea de vineri spre sîmbătă (1 - 2 august) şi în ziua de sîmbătă (2 august). Amintim că atunci au fost afectaţi peste 150 de operatori economici. “Astăzi, 8 august (vineri - n.r.), în staţiunea Mamaia a fost întreruptă alimentarea cu electricitate în zona Cazino, pentru a se efectua lucrări de remediere totală a defecţiunilor cauzate de incendiul din 1 august, ce a cuprins tabloul de joasă tensiune dintr-un post de alimentare din zonă. Reamintim că incidentul a fost determinat de supraconsumul din ziua respectivă - aproape dublu faţă de capacitatea reţelelor de joasă tensiune din zonă. Depăşirea, de cele mai multe ori, de către agenţii economici, a puterii pe care ei au solicitat-o prin intermediul avizului de racordare la reţea, determină un supraconsum ce perturbă alimentarea cu energie electrică şi determină apariţia avariilor. Pentru orice avarie produsă în reţeaua de joasă tensiune, orice client - casnic sau agent economic - trebuie să apeleze direct serviciul de deranjamente, la numărul 929. Operatorul preia deranjamentul şi-l transmite către echipele de intervenţie, care se deplasează în teren pentru constatare, remediere şi repunere sub tensiune în cel mai scurt timp“, au declarat reprezentanţii Biroului de Presă al Enel Electrica Dobrogea.



12