Mamaia, împărţită între familişti şi petrecăreţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mamaia, împărţită între familişti şi petrecăreţi

Justiție 06 Iulie 2009 / 00:00 1013 accesări

De cîţiva ani, staţiunea Mamaia a devenit Mecca celor care doresc să se distreze la malul mării. Prin urmare, terasele şi cluburile au început să se înmulţească, iar volumul muzicii a început să crească, la fel ca şi reproşurile celor care vin aici doar pentru a se relaxa. „Nu ne prea convine faptul că se aude muzică pînă noaptea tîrziu, dar ne consolăm cu ideea că am venit în concediu şi ne putem odihni şi ziua”, a declarat o turistă din Zalău. Şi pentru cei care vin în concediu împreună cu familia, volumul muzicii reprezintă o problemă, mai ales dacă au copii mici. Este şi cazul Gabrielei Georgescu, din judeţul Prahova, care a povestit că o deranjează muzica dată tare şi în timpul zilei, nu numai noaptea: „Copilul meu este încă micuţ şi trebuie să doarmă la prînz. Muzica face acest lucru greu de realizat”. De altfel, cîţiva turişti, mai supăraţi, au şi luat măsuri. Ei au sunat la Garda Naţională de Mediu (GNM) - Comisariatul Judeţean Constanţa şi au depus plîngeri împotriva teraselor şi cluburilor care le-au deranjat liniştea. Potrivit comisarului şef din cadrul GNM, Vasile Petro, pînă în prezent au sosit şase reclamaţii de poluare fonică - două din Mamaia (zona Castel), două din Eforie (zona lacului Belona) şi două din Neptun, acestea din urmă dovedindu-se a fi neîntemeiate. În prezent, toate cele patru sesizări primite sînt investigate de către comisarii de mediu. În ceea ce-i priveşte pe amatorii de distracţii şi nopţi albe, aceştia au un singur răspuns pentru tabăra „adversă”: să se ducă în alte staţiuni. „90% dintre cei care vin în Mamaia vin special pentru muzica de pe plaje şi din cluburi. Cred că tocmai terasele şi cluburile atrag turiştii. Nu este nimeni forţat să vină aici. Dacă nu le convine muzica dată tare, n-au decît să se ducă pe plaje şi în staţiuni unde este linişte. Eu vin aici în fiecare weekend special pentru a mă distra”, povesteşte Vlad Covaci, din Bucureşti. Staţiunea Mamaia are un statut special în ceea ce priveşte poluarea fonică, tocmai pentru că este o staţiune de tineret. Aici muzica poate fi ascultată la volum maxim pînă la ora 1.00 noaptea. Abia după această oră terasele şi cluburile au obligaţia de a da volumul la minim.

Taguri articol


12