Mamaia, în topul preferinţelor românilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mii de turişti aşteptaţi pe litoral

Mamaia, în topul preferinţelor românilor

Eveniment 30 Aprilie 2011 / 00:00 2341 accesări

În ciuda aprecierilor ministeriale şi a prohodului cântat şi răscântat de Elena Udrea, staţiunea Mamaia continuă să fie prima opţiune a turiştilor care doresc să-şi petreacă zilele libere pe litoralul românesc. Nici weekend-ul de 1 Mai nu face excepţie. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, majoritatea turiştilor care au ales să petreacă 1 Mai la mare au optat pentru staţiunea Mamaia. „Pachetele turistice pentru Mamaia s-au vândut foarte bine. Am estimat că, în acest weekend, pe litoralul românesc vor veni peste 15.000 de turişti. Dacă vremea va ţine cu noi, numărul acestora este posibil să crească, anul trecut înregistrându-se 20.000 de turişti pe litoral”, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin. Preţurile la unităţile de cazare variază între 10 euro (hotel de două stele), 15 euro (la un hotel de trei stele) şi 20 - 30 de euro pentru hotelurile de patru stele. De asemenea, în topul preferinţelor se află şi staţiunile Vama Veche şi Costineşti. „În Vama Veche, locurile au fost ocupate de acum o lună, existând o cerere foarte mare pentru această staţiune”, a declarat preşedintele ANAT Sud-Est, Cristi Bărhălescu.

TURIŞTII, ATRAŞI DE DISTRACŢIE. Cea mai slabă cerere s-a înregistrat, la fel ca şi în anii precedenţi, pentru staţiunile din sudul litoralului, unde preţurile la unităţile de cazare pot ajunge chiar la jumătate faţă de cele practicate în Mamaia. Faptul că sudul litoralului este ocolit de turişti, în ciuda preţurilor foarte mici şi a condiţiilor bune de cazare oferite de majoritatea hotelierilor, dovedeşte că tarifele practicate de hotelieri contează prea puţin atunci când vine vorba de alegerea destinaţiei de vacanţă. „Şi în sudul litoralului sunt hoteluri bune, şi acolo au plaje frumoase, dar turistul nu vine pe litoral doar pentru a sta într-o cameră de hotel sau pe plajă la soare. Indiferent de declaraţiile anumitor persoane, Mamaia rămâne staţiunea numărul unu din România, iar acest lucru îl spun chiar turiştii care aleg această staţiune”, a precizat Corina Martin. Motivul pentru care românii sunt dispuşi să dea mai mulţi bani pe cazare îl reprezintă ofertele de agrement existente la nivelul staţiunii Mamaia.

SURPRIZE DE 1 MAI. Pentru a asigura un 1 Mai de neuitat celor care vin şi în acest an la mare, reprezentanţii Asociaţiei Litoral - Delta Dunării au pregătit o serie de evenimente pentru perioada 29 aprilie - 1 mai, în majoritatea staţiunilor româneşti. „Sub sloganul „O 9atitudine pe Litoralul Românesc - Tot acasă e mai bine!”, lansat de Asociaţia Litoral - Delta Dunării împreună cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Produselor şi Serviciilor din România, am pregătit o serie de surprize pentru turiştii care aleg să petreacă minivacanţa de 1 Mai la mare”, se arată într-un comunicat emis de Asociaţia Litoral - Delta Dunării. Printre evenimentele pregătite pentru turişti se numără şi Mix Music Evolution – Turneul 2011, derulat în perioada 29 aprilie – 1 mai, vizavi de Hotel Rex, Mamaia, eveniment organizat de Primăria Constanţa. Turiştii vor putea opta pentru plimbări cu autobuzele supraetajate (traseu: Gara CFR Constanţa - Tabăra Turist Mamaia Nord; program: 30 aprilie - 1 Mai, între orele 10.00 - 19.00; preţul călătoriei 4 lei/persoană) şi Telegondola Mamaia (program: 29 aprilie - 1 Mai, orele 10.00-20.00; preţul călătoriei 10 lei/persoană - copiii sub vârsta de 7 ani beneficiază de gratuitate). Mii de maşini tranzitaseră deja, vineri după-amiază, drumurile naţionale principale spre mare: DN 2 A Hârşova - Constanţa şi DN 22C Cernavodă - Constanţa.



12