Staţiunea Mamaia se pregăteşte să îşi întîmpine turiştii, dar şi pe constănţenii pasionaţi de modă, muzică live şi dans, în această seară, de la ora 20.30, cu un show extraordinar, care va avea loc în Piaţeta Cazinoului. Eveniment organizat de X-ALTER EVENT şi Primăria Municipiului Constanţa, aflat, deja, la cea de-a doua ediţie, „Mamaia Milano Night” provoacă publicul estival la o noapte exclusivistă de rafinament vestimentar, asortată cu muzică de calitate, body-ballet contemporan şi street dance. Spectacolul grandios, „condimentat” cu momente-surpriză, din care nu vor lipsi elementele-şoc ale noilor tendinţe în modă, dar nici colecţiile aflate sub semnul eleganţei atemporale, va aduce în centrul atenţiei personalităţi de marcă din ţară şi străinătate.
„Mamaia Milano Night” se va bucura de participarea a doi stilişti italieni de prestigiu, Federico Sangalli şi Angelo Marani, dar şi a unui designer român consacrat, Marcela Cuzic, care îi vor încînta pe spectatori prin rafinamentul şi creativitatea colecţiilor lor. Frumoasele manechine care au făcut senzaţie pe podiumul prezentărilor de modă din 2008 vor declanşa, şi de această dată, o explozie de graţie şi culoare, splendoare şi stil.
Momentul culminant al acestui show valorizat la standarde europene, unde se întîlnesc nume rezonante ale mondenului românesc şi italian, va fi participarea, pentru a doua oară într-o prezentare de modă, a primarului Constanţei, Radu Ştefan Mazăre. Acesta va defila pe scenă, alături de fiul său, Radu Mazăre junior, la prezentarea colecţiei designer-ului român Marcela Cuzic. Programul spectacolului include şi un souvenir muzical oferit de Horia Brenciu şi HB Orchestra, precum şi recitalul special al tenorului Bogdan Bradu. La pasajele de operetă italiană, tenorul român va fi acompaniat, într-un ritm debordant, de Horia Brenciu. Tot cunoscutul personaj din show-biz-ul autohton, Horia Brenciu, va fi şi amfitrionul „Mamaia Milano Night”, acompaniat de o frumuseţe mediatică de la malul mării, Roua Constantin. Momentul inedit de balet contemporan va fi dăruit publicului de trupa Mistery Diamond. Din show mai fac parte fragmente interactive comice cu publicul şi festivitatea de premiere a designerilor italieni.
Cea de-a doua ediţie a show-ului „Mamaia Milano Night” menţine legătura creată în 2008 (prin „podul\" cultural - turistic) între litoralul românesc şi centrul modei italiene, Milano.