15.000 de femei din județele Vâlcea, Dolj și Vaslui vor beneficia de un program de reducere a ratei mortalității materne, care își propune să dezvolte un model de servicii de planificare familială, sănătate reproductivă și asistență a gravidelor în zonele defavorizate. Programul, implementat de World Vision sub numele de ”Mame pentru viață. Viață pentru mame”, a fost lansat luni, 14 martie, la Camera Deputaților. ”Dacă ar fi să spun foarte repede ce avem nevoie să se schimbe în România ca mamele să fie altfel tratate, un singur cuvânt mi-ar veni în minte - respect, pentru că mamele, indiferent din ce mediu vin, sunt cele care aduc pe lume și cresc copii, iar pentru asta merită să fie respectate (...). Cred că aici putem să facem o diferență, educând mamele și ajutând profesioniștii, nu arătând către profesioniști cu acuze, ci ajutându-i să înțeleagă că rolul nostru ca societate civilă, ca profesioniști trebuie să se schimbe, pentru că nevoile societății contemporane sunt altele”, a declarat directorul executiv al Fundației World Vision România, Daniela Buzducea, la lansarea proiectului, citată de Agerpres. Cele trei județe au fost selectate pe baza ratei de sărăcie și a mortalității materne. În județul Dolj, rata mortalității materne este de 4 ori mai mare decât rata națională, în timp ce în Vâlcea și Vaslui este de două ori mai mare. Programul se va desfășura în următorii trei ani și este finanțat din fonduri obținute de World Vision România ca parte a unui grant global MSD for Mothers, ce se ridică la 500.000 de dolari.