Veşti proate pentru mamele din România, care se vor vedea nevoite să îşi părăsească micuţii. Potrivit unor surse guvernamentale, indemnizaţia de creştere a copilului va fi modificată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, urmând ca avizul Consiliului Economic şi Social (CES) să fie obţinut prin procedură parlamentară. Potrivit declaraţiilor date joi de liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, coaliţia se reuneşte duminică pentru discuţii tehnice privind sistemul concediului maternal, urmând ca o decizie finală să fie luată luni. El a precizat că, în discuţia de joi a liderilor coaliţiei, reprezentanţii minorităţilor au propus ca durata concediului maternal să fie de trei ani, dar cu o indemnizaţie lunară redusă la 600 lei. Surse politice susţin că în spatele măsurii prin care copiii au fost sacrificaţi se află Fondul Monetar Internaţional, care a solicitat Guvernului ca durata concediului maternal să fie redusă la un an, iar indemnizaţia lunară să fie cuprinsă între 600 şi 1.000 lei.
MAI MULŢI ASISTAŢI SOCIAL. Scrisoarea suplimentară de intenţie convenită de Guvern cu FMI la finalul misiunii din octombrie-noiembrie prevede angajamentul Guvernului de a „raţionaliza” indemnizaţia de creştere a copilului în raport cu media UE, fără să includă şi cifre concrete. Dacă ar fi inclus, poate că guvernanţii români şi-ar fi putut da seama că nu pot compara veniturile din UE cu veniturile din România, sau serviciile oferite de UE pentru îngrijirea copiilor cu serviciile inexistente din România. În opinia reprezentanţilor organizaţiei „Salvaţi Copiii”, intenţia ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale de scurtare a duratei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, de la 24 la 12 luni, respectiv în cazul copilului cu handicap de la 36 la 24 de luni sau de reducere a plafonului indemnizaţiei de la 3.400 lei la 1.000 sau 1.500 lei nu ia în considerare consecinţele grave asupra creşterii natalităţii. ONG-ul precizează că sistemul educaţional preşcolar din România cuprinde doar copiii mai mari de trei ani, singura facilitate pentru minorii sub această vârstă rămânând cea a creşelor, al căror număr nu acoperă nevoile reale ale societăţii.