Preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, consideră că Guvernul Boc a sacrificat politicile de sprijinire a familiei şi de stimulare a natalităţii în numele austerităţii aplicate iraţional, iar consecinţele se văd atât în viaţa fiecărei familii cu copii, dar şi în declinul demografic accentuat. Ea precizează că, în viziunea PSD, mamele care optează să stea doi ani acasă pentru a avea grijă de copii ar trebui să primească o indemnizaţie procentuală cu plafon maxim la nivelul salariului mediu, adică un nivel mai mare decât plafonul de 1.200 lei impus de Guvernul Boc. Mamele care vor să revină mai repede la muncă îşi vor păstra indemnizaţia în limitele plafonului actual de 3.400 lei. „Această guvernare a sacrificat cu bună ştiinţă mamele şi, implicit, natalitatea în România. Cruzimea şi lipsa de raţiune a politicilor aplicate în domeniul familiei nu se regăsesc niciunde în UE, iar responsabilii acestei guvernări sunt profund vinovaţi în faţa românilor”, a afirmat preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD.