Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, ieri, că mamele îşi vor primi indemnizaţiile majorate în luna noiembrie pentru luna octombrie. \"Sunt foarte bucuroasă că a fost promulgată legea şi în sfârşit s-a rezolvat şi problema mămicilor pentru că erau ultimele care au rămas fără să li se reîntregească drepturile pe care le-au avut. Legea intră în vigoare în momentul în care este promulgată în Monitorul Oficial, iar banii vor fi primiţi în noiembrie pentru octombrie şi de acolo în fiecare lună\", a explicat Mariana Câmpeanu. Ea a arătat că legea nu se aplică retroactiv, pentru că actul normativ aşa prevede, fiind aferent şi lunii octombrie şi noiembrie. \"Se aplică de la 1 octombrie, deci în noiembrie mamele vor primi banii pe octombrie\", a subliniat Mariana Câmpeanu. Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, ieri, legea care majorează indemnizaţia de creştere a copilului de la 75% la 85% din cuantumul venitului net. Legea respectivă mai prevede menţinerea pragului de 3.400 de lei la acordarea procentului de 85% din venitul net, precum şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie. Totodată, proiectul de lege flexibilizează perioada în care persoanele care primesc ajutoare sociale trebuie să achite impozite locale.