Mână criminală sau... Arhivele mai multor bănci, distruse într-un incendiu nimicitor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mână criminală sau... Arhivele mai multor bănci, distruse într-un incendiu nimicitor

Eveniment 28 Mai 2017 / 18:15 2827 accesări

Incendiul care a izbucnit vineri, în jurul orei 18.00, la un depozit din Ilfov nu a fost stins nici după 48 de ore (duminică după-amiază). Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Daniel Vasile, în depozitul din localitatea ilfoveană Dărăști, unde erau stocate mai multe arhive, există în continuare focare mocnite, astfel că incendiul nu a fost declarat practic lichidat. "La momentul de maximă intensitate am acţionat cu 15 autospeciale. În continuare (duminică după-amiază - n.r.), în interior ard materiale, însă situaţia este sub control. S-a lucrat în mod continuu pe parcursul nopţii (sâmbătă spre duminică - n.r.). Principalul risc pe care l-am identificat este vulnerablitatea elementelor de construcţie", a declarat oficialul. Daniel Vasile a afirmat că peste 1.000 de metri pătraţi, 80% din suprafaţa clădirii, au fost cuprinşi de flăcări.

Depozitul conţine, de fapt, arhivele mai multor instituţii bancare, arhive care "s-au făcut scrum". Hala care arde este pe structură metalică, amenajată ca depozit pentru arhivă, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.

După ce incendiul va fi declarat stins, se va constitui o comisie de cercetare a cauzei probabile de incendiu, care va fi compusă din pompieri care au participat la intervenție alături de inspectori de prevenire de la ISU București-Ilfov. Întrebat despre pagubele produse de incendiu, purtătorul de cuvânt al ISU spunea că este posibil să fi scăpat de flăcări doar echipamentele electronice aflate în partea din spate a clădirii, transmite News.ro.

DEPOZITUL AVEA ASIGURARE, IAR CLIENŢII VOR PRIMI CONTRAVALOAREA RECONSTITUIRII DOCUMENTELOR

Ştefan Ecxarcu, managerul Global Archive, compania căreia îi aparţine depozitul distrus de incendiu, a declarat, sâmbătă, că urmează să fie făcută o analiză, în baza situaţiei electronice pe care firma o are, pentru a se stabili exact ce documente au ars. El a mai spus că depozitul avea asigurare, iar companiile care aveau acolo arhivele şi au rămas fără documente vor fi despăgubite. "Toate documentele distruse erau pe suport clasic, doar o parte erau şi în format electronic, la solicitarea clienţilor, şi vom face o analiză să vedem exact ce documente au fost distruse. Fiecare companie avea depozitate documentele în mai multe spaţii, nu erau toate în acelaşi loc. Există o asigurare a depozitului, în valoare de 500.000 de euro, şi există asigurare şi pentru conţinut, iar clienţii vor fi despăgubiţi, vor primi contravaloarea reconstituirii documentelor", a spus managerul companiei, precizând că până acum nu a fost stabilită cauza incendiului, existând diverse speculaţii. El a mai spus că firma a investit 400.000 de euro într-un sistem modern de stingere a incendiilor, cu gaz inert, la două dintre depozitele companiei, iar pentru depozitul cuprins de incendiu erau începute lucrări de dotare cu un astfel de sistem. Potrivit site-ului companiei, aceasta are peste 150 de clienţi, în general companii private, inclusiv bănci.

TEORIILE CONSPIRAŢIEI SAU NU CHIAR?

Nu a durat mult şi în jurul subiectului s-au construit deja mai multe teorii ale conspiraţiei. Dincolo de acestea însă, principala întrebare rămâne: dacă incendiul a fost provocat (rămâne de văzut în urma anchetei - n.r.), cine are de beneficiat de pe urma acestuia? Ce bancă urmează să anunţe că, din cauza distrugerii arhivelor, nu poate să ofere cine ştie ce informaţii sau să îndeplinească operaţiuni de pe urma cărora ar avea de câştigat, evident, clienţii? Sau cine ştie ce firmă sau politician a scăpat în felul acesta de vreo istorie bancară nefericită?

Vom urmări cu toată atenţia acest caz şi vom reveni cu informaţii.



12