Potrivit memorandum-ului convenit de România cu Fondul Monetar Internaţional, companiile Poşta Română, Oltchim, CFR Marfă sau Tarom, ar trebui să beneficieze de management privat până la sfârşitul lui ianuarie 2012. Totodată, Poşta Română trebuie să-şi reducă unităţile de la 7.100, câte deţinea la sfîrşitul lui 2010, la aproximativ 5.800 până la sfârşitul acestui an. Pentru CFR Marfă, documentul prevede integrarea tuturor subsidiarelor până la finele lui octombrie 2011 şi a unui management privat până la finele lui decembrie 2011 sau până în ianuarie 2012, dacă un pachet minoritar semnificativ va fi vândut până la sfârşitul acestui an. De asemenea, Tarom trebuie să elaboreze planul de dezvoltare pe perioada 2012-2016, iar până la sfârşitul lunii ianuarie din 2012, trebuie desemnat un management privat.