Managerierea fondurilor structurale, sarcina exclusivă a autorităţilor locale beneficiare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Managerierea fondurilor structurale, sarcina exclusivă a autorităţilor locale beneficiare

Administrație 14 Septembrie 2006 / 00:00 1271 accesări

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională 2SE (ADR), Luminiţa Mihailov, afirmă că, după integrarea în Uniunea Europeană, se va diminua drastic riscul ca proiectele cu finanţare comunitară să fie sistate, aşa cum s-a întîmplat cu unele dintre proiectele care au beneficiat de fonduri de preaderare. Amintim că, numai la Constanţa, două proiecte cu finanţare comunitară au avut dificultăţi în procesul de punere în aplicare, proiectul ISPA privind amenajarea staţiilor de epurare, în valoare de aproape 100 milioane de euro, şi Pavilionul Expoziţional Constanţa, în valoare de 9 milioane de euro. Ambele proiecte au fost lipsite de finanţarea nerambursabilă după ce au fost descoperite grave lacune în respectarea proiectelor iniţiale. De asemenea, numeroase alte proiecte de parcuri industriale, precum cele de la Brăila şi Timişoara, au fost sistate la nivel naţional. Principala hibă a proiectelor în ansamblu a fost reprezentată de faptul că în implementarea acestora au fost responsabilizate ministerele şi nu beneficiarii direcţi, în speţă autorităţile locale. Ministerele nu au arătat foarte mare interes faţă de modul în care se derulează proiectele demarate în teritoriu, limitîndu-se la a bifa „încă un proiect în derulare” şi la a ignora în totalitate semnalele de alarmă remise de autorităţile locale, fapt care a dus, în final, la sistarea finanţării europene pentru proiectele respective. „Pe fonduri structurale, managementul proiectului este delegat exclusiv către beneficiar. Nu mai vorbim despre o firmă de consultanţă impusă de Delegaţia Comisiei Europene sau de ministere în proiect, întrucît sarcina delegării consultantului şi a înfiinţării Comisiei de supervizare şi implementare a proiectului va reveni exclusiv autorităţii locale care este beneficiarul proiectului respectiv. Deci nu vor mai fi probleme în derularea programelor comunitare”, a declarat Mihailov. Ea a mai subliniat că ADR le indică acum autorităţilor care vor să acceseze fonduri structurale că, în cadrul studiilor de fezabilitate, trebuie să fie preocupate şi de studiile de impact economic: „De obicei, proiectele stau foarte bine la partea tehnică, dar au mari probleme la impactul economic. Or, europenii sînt interesaţi în primul rînd de impactul economic pe care-l va avea realizarea proiectului în regiunea în care este implementat”.



12