Managerii aşteaptă apogeul crizei abia în 2012

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cât de mare e aisbergul?

Managerii aşteaptă apogeul crizei abia în 2012

Eveniment 14 Octombrie 2011 / 00:00 479 accesări

FALIMENTELE VOR CONTINUA Peste jumătate dintre firmele din România consideră că vârful crizei economice va fi atins în 2012, când vor urma noi falimente în rândul IMM-urilor autohtone, spune directorul Asociaţiei Contabililor Autorizaţi (ACCA) Europa de Sud-Est, Andreia Stanciu. „Aşa cum arată studiile realizate în sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, România nu a atins încă nivelul maxim al crizei. Este bine însă că putem şti acest lucru înainte, întrucât firmele au prilejul să îşi regândească afacerile, să se reorienteze. Cu siguranţă, falimentele vor continua, deoarece firmele nu mai fac profituri, din cauza scăderii cererii, iar accesul la finanţare este mult mai greu”, explică directorul ACCA, precizând că industria care se va dezvolta totuşi în următorii ani este cea a serviciilor, motiv pentru care mulţi manageri vor fi nevoiţi să se concentreze pe acest segment al pieţei. „Va conta tot mai mult prezentarea produselor, ceea ce indică o dezvoltare a serviciilor”, a adăugat Stanciu.

MEDIU OSTIL PENTRU BUSINESS Şi reprezentaţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că ce este mai rău nu a trecut încă. „Ponderea firmelor care consideră că apogeul crizei va fi atins în 2012 variază între 50 şi 60%, în toate segmentele industriale. În acelaşi timp, doar 7% dintre manageri consideră că mediul de afaceri din România este în regulă. 22% dintre ei au o părere neutră, iar circa 70% spun că mediul autohton este nefavorabil businessului”, spune oficialul CNIPMMR, Oana Dâscă. Potrivit unui studiu amplu efectuat de organizaţia patronală, circa 44% dintre firmele româneşti şi-au redus activitatea şi numai 12% au reuşit să se extindă. Situaţia este şi mai gravă în construcţii, unde aproximativ 60% dintre IMM-uri (şi nu numai) au fost nevoite să îşi restrângă activitatea, pentru a nu da faliment. Circa 80% dintre respondenţi mizează pe comerţ, pentru a-şi dezvolta afacerea, iar aproximativ 16% dintre manageri se vor axa pe export, potrivit CNIPMMR. „Principalele probleme ale economiei indicate de manager sunt scăderea cererii interne, fiscalitatea crescută şi gradul scăzut de accesibilitate a creditelor”, a precizat Dâscă.

VIITORUL NU SUNĂ BINE Tot în 2012, Guvernul (n.r. - a se citi „noi”) începe să ramburseze creditul uriaş luat de la Fondul Monetar Internaţional. Adăugaţi şi un posibil derapaj electoral, şi prognozele pesimiste ale analiştilor, legate de declinul semnificativ al cererii din UE, şi aşteptările deloc roz ale celor din sectorul privat, iar concluzia e uşor de intuit - ce-am văzut până acum este doar vârful aisbergului.

Taguri articol


12