Managerii din România au o putere de cumpărare mai mare decît cei din SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Managerii din România au o putere de cumpărare mai mare decît cei din SUA

Economie 17 Iulie 2007 / 00:00 633 accesări

Managerii români dispun de o putere de cumpărare echivalentă unui salariu mediu de 115.280 dolari anual, valoare mai mare decît în SUA, Japonia, Canada, Norvegia şi o serie de ţări central-europene. Potrivit unui studiu al firmei de consultanţă managerială Hay Group, România se plasează pe locul 22, din 47 de state prezente în clasamentul privind venitul mediu disponibil al managerilor. Studiul a fost realizat prin compararea unor date detaliate referitoare la salariile din diferite state, la nivel de management (şefi de departamente), ajustînd valorile cu nivelul impozitelor plătite şi costurile de trai, pentru a releva venitul disponibil, reprezentînd puterea de cumpărare reală a angajaţilor de pe astfel de poziţii. Angajaţii vizaţi de studiu sînt manageri cu un rol important în dezvoltarea politicilor şi strategiei departamentului condus, respectiv senior manageri în organizaţii mici, subordonaţi direct directorului general, şi şefi de departamente din cadrul companiilor mari. Costurile de trai reprezintă suma medie de bani necesară pentru a cumpăra bunurile şi serviciile aferente unui anumit standard de viaţă. Potrivit studiului, managerii români au un venit disponibil mai mare decît cei din Austria, plasaţi pe locul 23, cu 112.906 dolari, decît cei din SUA, care ocupă locul 24, cu 104.905 dolari, sau din Japonia, situaţi pe locul 27, cu puţin peste 102.000 de dolari. Spania, Germania şi Irlanda sînt singurele state vest-europene, membre ale UE, care se plasează în clasamentul primelor 20 de salarii medii, ajutate cu nivel impozitelor şi costurile de viaţă, cu 128.197 de dolari (locul 12), 122.4297 de dolari (locul 19), respectiv 117.010 dolari (locul 20), iar Elveţia ocupă locul 13, cu circa 127.000 de dolari. România depăşeşte mai multe state vest-europene, precum Olanda (locul 25), Italia (locul 28), Franţa (locul 31), Belgia (locul 38), Marea Britanie (locul 40), Danemarca (locul 41), Norvegia, Suedia şi Finlanda (locurile 44 - 46). Dintre statele din Europa Centrală şi de Est, Rusia înregistrează cel mai mare venit disponibil, de 157.3489 de dolari, ocupînd locul patru în clasament, urmată de Ucraina, pe locul şapte, Polonia, pe poziţia 11 şi Lituania, pe locul 18, în vreme ce managerii din Letonia ocupă locul 33, urmaţi de cehi, cei din Ungaria se plasează pe 37, iar slovacii şi estonienii se plasează pe 39, respectiv 43, cu venituri disponibile mai mici de 90.000 de dolari anual. Pe primul loc în clasament se plasează managerii din Arabia Saudită, cu o putere de cumpărare de 229.325 de dolari, urmaţi de angajaţii din Emiratele Arabe Unite, cu 223.939 de dolari, şi de cei din Hong Kong, cu 203.947 de dolari, în vreme ce managerilor finlandezi şi filipinezi le revin ultimele locuri, cu 74.038 de dolari, respectiv 71.839 de dolari. Studiul mai arată că dezvoltarea pieţelor emergente creează o cerere fără precedent pentru manageri talentaţi, ceea ce determină apariţia unui deficit pe acest segment şi acordarea unor salarii mai mari angajaţilor.



12