Aproximativ 7.000 de posturi din companiile de stat vor fi desfiinţate, până la finele lui septembrie - este angajamentul statului în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI). Cele mai mari reduceri de personal (3.000) vor fi făcute la CFR Marfă, CFR SA (1.500) şi CFR Călători (1.000). Alte companii la care se desfiinţează posturi sunt CN de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (600), Termoelectrica (300), complexul energetic Turceni (200) şi Poşta Română (70). În plus, 900 de subunităţi poştale vor fi închise. De asemenea, procesul de selecţie a managementului privat pentru companiile de stat începe în august, în condiţiile în care contractele managerilor curenţi expiră peste şase luni. Potrivit scrisorii de intenţie a Executivului către FMI, „managerii vor primi suficientă autonomie, iar companiile de stat vor funcţiona fără interferenţe nejustificate”. În plus, „membrii consiliilor de administraţie vor fi selectaţi de către acţionari şi verificaţi de experţi independenţi, pentru a se asigura că sunt pe deplin calificaţi să îşi exercite funcţiile”. Interesant este că actualii manageri ai firmelor de stat şi membrii consiliilor de administraţie „pot participa la selecţiile care vor demara la sfârşitul lui august, experienţa lor profesională urmând să fie luată în considerare”. Rămâne de văzut ce va face statul. Va face schimbări reale? Schimbări de dragul schimbării? Sau va modifica schimbarea?