Managerul grupării Newcastle, Alan Pardew, a primit permisiunea conducătorilor clubului pentru a negocia o eventuală plecare la Crystal Palace, echipă rămasă fără antrenor. „Newcastle poate confirma că a fost contactată de Crystal Palace pentru a primi permisiunea de a discuta cu Alan Pardew în legătură cu postul vacant de manager. Clubul Crystal Palace a oferit o compensaţie suficientă şi a fost autorizat să discute cu Alan Pardew”, a scris Newcastle pe site-ul oficial. Crystal Palace, locul 18 în campionat, a rămas fără antrenor după ce Neil Warnock a fost demis sâmbătă. Pardew a jucat la echipa londoneză în perioada 1988-1991.
ALAN IRVINE A FOST DEMIS DE LA WEST BROMWICH ALBION
Gruparea West Bromwich Albion a anunţat că l-a demis pe managerul Alan Irvine, după eşecul din meciul cu Stoke City, din campionatul Angliei, a şaptea înfrângere în nouă meciuri. „Irvine părăseşte echipa cu efect imediat”, a anunţat West Bromwich într-un comunicat. Decizia a fost luată „cu regret”, dar era „necesară”, iar înlocuitorul lui Irvine va fi numit până în weekend, se menţionează în comunicat. West Bromwich ocupă în prezent locul 16 în campionatul Angliei.