Aşa cum am anunţat în numărul de ieri, astăzi vă prezentăm ultima parte a interviului acordat în exclusivitate pentru Telegraf de Nurhan Ali, directorul executiv al campioanei şi câştigătoarei Cupei României la handbal masculin, HCM Constanţa. Un interviu acordat după ce Nurhan Ali şi-a anunţat retragerea din handbal începând cu 1 iulie.

Reporter: Preluarea echipei de către autorităţile locale a însemnat primul pas important spre performanţă...

N. A.: Nu mă gândeam că o să ajungem să dominăm handbalul masculin de o aşa manieră. Am avut mare noroc că la această echipă a existat continuitate şi mă refer la nucleul de jucători care au înţeles momentele grele ale echipei, când plecam în deplasări cu sandwich-uri făcute de soţia mea şi soţia lui Ion Crăciun, când plecam în deplasări în ziua meciului. Acei jucători au stat la baza acestei echipe: Stănescu, Toma, Stavrositu, Buricea, Nicolae şi mai târziu Popescu. HCM a reuşit apoi rezultate foarte bune în Europa, cu Barcelona, Montpellier, Szeged, Valladolid. Este însă foarte greu să fii la un nivel foarte sus când tu ai buget maxim 1-1,5 milioane, iar alte echipe aveau câte 8-10 milioane.

Rep.: A fost şi motivul pentru care aţi transferat în special jucători români, de perspectivă, în detrimentul unora din campionatele puternice ?

N. A: Am căutat mereu să aduc la HCM cei mai buni jucători tineri, care în maximum doi ani să evolueze la prima reprezentativă. Contractele sunt mereu semnate pe cel puţin doi ani, pentru că nu îmi plac mercenarii, cei care vin să stea un sezon doar pentru bani. Aşa au ajuns Csepreghi, Mureşan, Sabou sau Dragicevic, ultimul fiind acum la THW Kiel. Vă pot spune că avem deja un contract semnat cu o altă mare speranţă, Iulian Halcă, încă de când avea 16 ani, de la CSS 1 Constanţa, care poate ajunge jucător de bază la naţională în doi ani.

Rep.: Dintre cele 13 trofee, este unul cu o însemnătate aparte?

N. A.: Cel mai drag este primul titlu, cel din sezonul 2003-2004, câştigat împreună cu Aihan Omer şi victoria cu Barcelona. La fel de important în sufletul meu este însă şi eventul obţinut în 2011 împreună cu Ion Crăciun. A fost încununarea tuturor eforturilor şi a tuturor dorinţelor noastre, încă de la început de drum. Mă bucur că Ion Crăciun a ajuns un antrenor cunoscut şi respectat, aşa cum şi eu, fără să par lipsit de modestie, pot spune că am devenit un manager respectat în handbalul masculin. Ca un paradox însă, primul titlu şi succesul cu Barcelona ne-au făcut mai mult rău decât bine, pentru că toţi ar fi vrut să fim mereu ca în acel meci. În handbal nu este ca la fotbal, unde înscrii un gol şi apoi poţi să te betonezi în apărare. În schimb, cel mai trist lucru este pierderea lui Zoran Kurtes. Era un moment în care HCM ar fi putut creşte foarte mult şi am fi devenit şi mai puternici în Europa. Şi el îşi dorea jucători români de naţională şi cred că dorinţa sa nemărturisită a fost să devină selecţionerul României.

Rep.: Există şi regrete după aceşti 13 ani?

N. A: Aş fi vrut să fiu mai aproape de cei doi copii ai mei, Denis şi Filis, fiindcă de multe ori mi-au reproşat că pentru mine handbalul este mai important decât ei. Primul lucru care îl voi face după 1 iulie este să plec împreună cu familia măcar pentru o săptămână la munte, într-o zonă liniştită. Cea mai mare părere de rău este însă că l-am convins pe Nicuşor Constantinescu să-l aducem pe Lucian Rîşniţă la echipă, să-l facem campion şi i-am îmbogăţit astfel CV-ul. Drept mulţumire, timp de un an l-a chinuit pe Denis aşa cum nimeni nu poate chinui un jucător, iar apoi a reuşit să convingă Consiliul de Administraţie că Denis trebuie să fie dat afară.

Rep.: De ce are nevoie HCM în viitor?

N. A.: În primul rând de stabilitate financiară, pentru că nu poţi lucra cu jucători nemulţumiţi. Indiferent de cât de mult iubeşti echipa, dacă nu îţi iei banii, ca în orice alt domeniu, apare acel scurtcircuit când jucătorul trebuie să ofere ultima picătură de energie. HCM a fost şi o creatoare de CV-uri pentru unii antrenori. Cele şapte titluri au fost obţinute cu cinci tehnicieni. Chiar şi acum, când s-a câştigat eventul, HCM are nevoie de un antrenor străin, care să vină cu o mentalitate nouă în handbalul nostru, să fie un învingător, aşa cum era Zoran Kurtes. Pentru că şi la fete, şi la băieţi s-a adeverit că patriotismul nu ţine loc de performanţă. Trebuie să se renunţe şi la doi-trei jucători blazaţi, plafonaţi şi să se poată aduce trei jucători de mare valoare, componenţi ai loturilor naţionale. Din păcate, din România nu mai avem ce lua. Nu mai vine nimic din urmă.

Rep: La final, un gând pentru suporteri?

N. A: Să rămână mereu aproape de această echipă, la fel ca şi până acum. Le mulţumesc din suflet pentru sprijinul acordat, pentru toate momentele în care au fost lângă noi, atât la bine cât şi la rău, pentru că au pus de multe ori prietenele, soţiile, familia pe planul secund şi au venit după echipă în deplasări lungi, obositoare. Ei sunt parte din familia HCM-ului, au contribuţia lor importantă la aceste titluri câştigate. Le mulţumesc în special lui Adi, Sorin, Cristi şi Marius.