Managerul echipei de Formula 1 Red Bull, Christian Horner, s-a logodit cu fosta componentă a trupei Spice Girls Geri Halliwell, informează Sky News. Horner a confirmat, la începutul acestui an, că are o relaţie cu solista vocală. Acum, Halliwell, 42 de ani, a dat un anunţ la mica publicitate, în publicaţia The Times, în care face publică logodna ei cu team-manager-ul Red Bull, în vârstă de 40 de ani. În anunţ nu se precizează o data a unei eventuale căsătorii. Atât Horner, câşt şi Halliwell au mai fost căsătoriţi şi au copii din precedentele relaţii. Christian Horner este una dintre persoanele cele mai influente din lumea Formulei 1. Sub conducerea sa, echipa Red Bull a câştigat patru titluri mondiale consecutive la piloţi, prin Sebastian Vettel, şi tot atâtea la constructori, între 2010-2013.