Managerul Spitalului de Arşi şi şapte medici rămân în arest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru încă 30 de zile

Managerul Spitalului de Arşi şi şapte medici rămân în arest

Sănătate 26 Mai 2014 / 00:00 680 accesări

Tribunalul Bucureşti a decis prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile pentru managerul Spitalului de Arşi din Capitală, Vitalie Stan, şi alţi şapte medici din aceeaşi unitate, cercetaţi în dosarul operaţiilor estetice. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Managerul Spitalului de Arşi din Capitală, Vitalie Stan, şeful Secţiei de chirurgie plastică, Nicolae Antohi, şi medicul Elena Cristina Isac au fost arestaţi preventiv în 27 aprilie, printr-o decizie a Tribunalului Capitalei. În cazul celorlalţi medici de la Spitalul de Arşi pentru care procurorii au propus arestarea preventivă - Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Aurelia Isac -, dar şi al unei angajate a unei clinici private, Tribunalul Bucureşti a decis cercetarea sub control judiciar. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care, pe 6 mai, a decis definitiv menţinerea arestului pentru managerul spitalului şi cei doi medici, precum şi arestarea preventivă a altor cinci medici de la Spitalul de Arşi, în dosarul operaţiilor estetice. Astfel, au fost arestaţi şi Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu, Aurelia Isac şi Carmen Florea, în cazul cărora instanţa a admis contestaţia făcută de procurori. Tribunalul Bucureşti a decis prelungirea măsurii arestului preventiv pentru managerul spitalului şi cei şapte medici. Aceştia, alături de încă un medic din unitate şi angajata unei clinici private, au fost reţinuţi în 25 aprilie de procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti. Potrivit anchetatorilor, medicii respectivi efectuau operaţii estetice la Spitalul de Arşi pe care le raportau drept alt tip de intervenţii la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), pentru a fi decontate. Medicii vizaţi pretindeau drept mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, banii fiind împărţiţi între membrii echipei operatorii, iar în cazul în care raportările acestora erau validate, CASMB deconta aproape 5.000 de lei pe operaţie. Procurorii susţin că pacienţii care doreau efectuarea unor operaţii estetice contactau suspecţii, medici angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, în baza unor anunţuri postate pe internet sau la recomandarea altor pacienţi care au efectuat operaţii similare. Suspecţii, medici în specialitatea chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică, ofereau consultaţii pacienţilor care doreau efectuarea unor operaţii estetice, atât în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, cât şi în cadrul unor clinici private, au mai spus anchetatorii. În acest dosar sunt urmărite penal 26 de persoane, pentru luare de mită, dare de mită, înşelăciune şi fals intelectual. Cercetările vizează 16 medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, o asistenţă medicală şi nouă pacienţi, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti. Anchetatorii au făcut, pe 25 aprilie, percheziţii la spital şi la 22 de adrese din Bucureşti, inclusiv la locuinţele unor medici, unde au găsit importante sume de bani.



12