Manchester City a suferit prima înfrângere din mandatul lui Guardiola

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Manchester City a suferit prima înfrângere din mandatul lui Guardiola

02 Octombrie 2016 / 18:42 469 accesări

Manchester City, echipa antrenată de Pep Guardiola, a pierdut, duminică, scor 0-2, meciul disputat în deplasare cu Tottenham Hotspur, în etapa şaptea din campionatul Angliei, aceasta fiind prima înfrângere a antrenorului spaniol de când a preluat banca tehnică a englezilor.

Golurile partidei au fost marcate de Aleksandr Kolarov, care şi-a introdus mingea în proprie poartă, în minutul nouă, şi Delle Alli, în minutul 37. Erik Lamela a ratat o lovitură de pedeapsă pentru echipa lui Mauricio Pocchetino, în minutul 65.

La meciul cu Tottenham, Guardiola nu s-a putut baza pe belgianul Kevin De Bruyne, accidentat. Este prima înfrângere suferită de Manchester City în toate competiţiile, în mandatul lui Pep Guardiola. Până la acest meci, "Cetăţenii" înregistraseră zece victorii consecutive în toate competiţiile, dintre care şase în campionat, şi un singur rezultat de egalitate (3-3, cu Celtic, în Liga Campionilor).

Etapa viitoare, Manchester City va juca pe teren propriu împotriva lui Everton, meciul fiind programat sâmbătă, 15 octomrbie, de la ora 17:00.

Taguri articol


12