28 de goluri au fost înscrise miercuri seară în cele opt meciuri din etapa a doua a fazei grupelor din UEFA Champions League, surpriza reuşind-o Celtic Glasgow, în grupa C. După înfrângerea umilitoare din prima etapă, Celtic a remizat cu Manchester City, în timp ce Barca s-a impus la limită la Monchengladbach. În grupa A, Cosmin Moţi a ratat un penalty pentru campioana Bulgariei la scorul de 1-2 şi Ludogorets a cedat cu 1-3 în duelul cu PSG, iar în celălalt joc din grupă Arsenal a câştigat disputa cu Basel. Napoli nu a avut emoţii în confruntarea cu Benfica, din grupa B, în timp ce Beşiktaş şi Dynamo Kiev au terminat nedecis. În grupa D, FC Rostov a remizat cu PSV Eindhoven, iar Atletico Madrid a repetat succesul de pe teren propriu din semifinala ediţiei precedente, învingând-o pe Bayern Munchen.
Rezultatele partidelor disputate miercuri seară - GRUPA A: Ludogorets Razgrad - Paris Saint-Germain 1-3 (Natanael 16 / Matuidi 41, Cavani 56, 60), Arsenal Londra - FC Basel 2-0 (Walcott 7, 26). Clasament: 1. PSG 4p (4-2), 2. Arsenal 4p (3-1), 3. Ludogorets 1p (2-4), 4. Basel 1p (1-3).
GRUPA B: Beșiktaș Istanbul - Dynamo Kiev 1-1 (Quaresma 29 / Tsygankov 65), SSC Napoli - Benfica Lisabona 4-2 (Hamšík 20, Mertens 51, 58, Milik 54-pen. / Gonçalo Guedes 71, Salvio 86). Clasament: 1. Napoli 6p (6-3), 2. Beşiktaş 2p (2-2), 3. Dynamo 1p (2-3), 4. Benfica 1p (3-5).
GRUPA C: Borussia Monchengladbach - FC Barcelona 1-2 (T. Hazard 34 / Arda Turan 65, Piqué 74), Celtic Glasgow - Manchester City 3-3 (Dembélé 3, 47, Sterling 20-autogol / Fernandinho 12, Sterling 28, Nolito 55). Clasament: 1. Barcelona 6p (9-1), 2. City 4p (7-3), 3. Borussia 1p (1-6), 4. Celtic 1p (3-10).
GRUPA D: Atletico Madrid - Bayern Munchen 1-0 (Carrasco 35), FC Rostov - PSV Eindhoven 2-2 (Poloz 8, 37 / Pröpper 14, L. De Jong 45+2). Clasament: 1. Atletico 6p (2-0), 2. Bayern 3p (5-1), 3. PSV 1p (2-3), 4. Rostov 1p (2-8).
Citeşte şi:
Victorii categorice pentru FC Copenhaga şi Juventus Torino în UCL