Magistraţii Tribunalului Constanţa au prelungit cu încă 30 de zile măsura arestării preventive pentru Givan Ismail, de 38 ani, taximetristul acuzat că şi-a ucis amanta cu 69 de lovituri de cuţit. Procurorii care anchetează acest caz au solicitat instanţei ca Ismail să fie ţinut în continuare după gratii întrucât mai au probe de administrat şi cercetările sunt departe de finalizare. Reamintim că bărbatul a ajuns după gratii la începutul lunii mai anul acesta, după ce a omorât-o pe Mihaela Tolea, femeia care îi era amantă de foarte mulţi ani. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 3 spre 4 mai, taximetristul s-a dus la femeie acasă, la Mangalia, şi i-a spus să coboare pentru a-i da o sumă de bani. Bărbatul a declarat că avea o datorie la victimă, de 1.000 de lei, iar în momentul în care Mihaela Tolea a coborât şi a văzut că acesta nu i-a adus banii, au început să se certe. Ismail a susţinut în declaraţiile sale că amanta sa era foarte posesivă şi geloasă şi îi cerea mereu să se despartă de soţia lui pentru a sta numai cu ea. El a adăugat că şi-a ieşit din fire în timpul discuţiei aprinse, generată de gelozia femeii şi de datoria neplătită. Givan Ismail a mai declarat că, în acel moment, orbit de furie, a luat cuţitul, pe care îl ţinea în portiera autoturismului, şi şi-a înjunghiat amanta, după care a aşezat cadavrul femeii pe bancheta din spate a taxiului şi a condus până dimineaţă, când autoturismul a rămas fără combustibil, în zona Baba Novac, din oraşul Constanţa. Apoi, taximetristul l-a sunat pe vărul său, căruia i-a mărturisit ce a făcut şi i-a spus că şi-a tăiat venele. Ismail Givan a primit îngrijiri medicale de la medicii alertaţi de vărul său, după care a fost reţinut de poliţişti şi, ulterior, arestat pentru omor deosebit de grav.