Mandate prezidenţiale fără număr pentru Hugo Chavez

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mandate prezidenţiale fără număr pentru Hugo Chavez

Externe 17 August 2007 / 00:00 483 accesări

Preşedintele Hugo Chavez a anunţat că va aduce modificări radicale constituţiei Venezuelei, astfel încît legea fundamentală să-i permită să aibă un număr nelimitat de mandate prezidenţiale. Conform actualei constituţii, preşedintele Venezuelei ar fi trebuit să-şi încheie mandatul în 2012. Criticii l-au acuzat pe Chavez că încercă să rămînă la putere toată viaţa, la fel ca şi prietenul său cubanez Fidel Castro. Preşedintele venezuelean a respins acuzaţiile şi a declarat că nu vrea să fie preşedinte pe viaţă.

Într-un discurs de patru ore, Hugo Chavez a respins acuzaţiile că ar plănui să elimine proprietatea privată, dar a recunoscut că noua constituţie va proteja proprietatea colectivă şi rezervele de petrol ale ţării. Chavez a mai propus crearea unei miliţii populare care va face parte din armată. Chavez a propus şi eliminarea autonomiei Băncii Centrale. Astfel, preşedintele va avea acces la miliarde de dolari din rezervele băncii. Este de aşteptat ca Adunarea Naţională, controlată de aliaţii lui Hugo Chavez, să aprobe reformele în cîteva luni. Noua Constituţie va fi supusă referendumului.

Taguri articol


12