Parlamentul European (PE) a validat, în sesiunea de luni seară de la Strasbourg, mandatul de eurodeputat al lui Dan Dumitru Zamfirescu, reprezentând PRM, care îl înlocuieşte pe George Becali, acesta din urmă demisionând din PE pentru a-şi ocupa locul de ales în Parlamentul României. În cadrul reuniunii din 21 ianuarie a Comisiei JURI (afaceri juridice) a forului legislativ european, preşedintele PE, Martin Schulz, a arătat că s-au verificat documentele aferente redistribuirii mandatului lui Becali şi s-a decis recomandarea validării mandatului lui Zamfirescu începând cu data de 9 ianuarie 2013. Peremistul va ocupa un loc în băncile eurodeputaţilor neafiliaţi, el urmând să fie membru permanent din Comisia de comerţ internaţional a PE şi membru supleant în Comisia pentru transport şi turism. El a fost desemnat şi membru în delegaţiile parlamentare de cooperare UE-Armenia, UE-Azerbaidjan şi UE-Georgia. (A.M.)