Preşedinţia sud-africană a dezminţit speculaţiile că fostul preşedinte Nelson Mandela s-ar afla într-o stare vegetativă permanentă de săptămâna trecută, după cum a indicat anterior un document judiciar datat la 26 iunie, dat publicităţii în lupta dintre membrii familiei. „Madiba se află într-o stare critică”, se precizează într-un comunicat care detaliază că acesta face dializă şi că deschide ochii ori de câte ori i se vorbeşte. Scandalul din familia Mandela a atras comentarii negative şi din partea arhiepiscopului Desmond Tutu, care i-a acuzat pe cei implicaţi că terfelesc numele şi moştenirea pe care eroul luptei anti-Apartheid o lasă lumii întregi.
Primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, spitalizat în stare critică la aproape 95 de ani, îşi privea moartea cu optimism în 1998, potrivit unei înregistrări video realizate de un amator şi dezvăluite de postul de televiziune american CBS. „Mă apropii de sfârşit, dar rămân optimist. Am un moral foarte bun deoarece mi-am trăit viaţa”, declară Nelson Mandela în această înregistrare video realizată în timpul unei vizite la un adolescent ce avea o tumoră la creier. „Dacă nu eşti optimist şi moralul tău nu este ridicat, medicina nu va fi foarte eficientă”, a adăugat acesta.