Ineditul spectacol „Historia de un Amor”, pe care trupa Mandinga îl va susţine pe 21 martie, la Sala Palatului din capitală, va fi completat de un regal de dans pus în scenă de aproape 100 de dansatori profesionişti, sub atenta îndrumare a lui Daniel Dobre, unul dintre cei mai apreciaţi coregrafi autohtoni. Cel mai complex musical românesc va aduce în atenţia publicului şi cele mai spectaculoase coregrafii de salsa, care vor surprinde evoluţia stilului de dans de-a lungul a patru decenii, traversând câteva perioade diferite din istorie: Cuba comunistă a anilor ’60, vremurile exuberante ale carnavalului de la Calle Ocho din Miami anilor ’80 şi Bucureştiul contemporan. „Historia de un Amor” va fi povestit de Mihaela Rădulescu.
Daniel Dobre, dansator profesionist în perioada 1992 - 2002, a trecut rapid la postura de profesor de dans şi mai apoi, de coregraf. Se numără printre cei care au contribuit la renaşterea Companiei de Balet a Teatrului de Operetă „Ion Dacian” din capitală, prin piese precum „Urban Kiss” sau „Romeo şi Julieta”, fiind şi unul dintre dansatorii ce au apărut în musicalul „Chicago”, pe scena Teatrului Naţional, în 2007. Este practicant cu experienţă al mai multor stiluri de dans, printre care salsa, street dance sau merengue. În perioada 2000-2004, a avut contracte cu diverse trupe de dans din lume, şi a făcut parte din trupa de balet care a participat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din China, în 2008.
Nici dansatorii din acest spectacol nu au un CV mai modest: cei mai mulţi sunt de la Opera Română şi Teatrul de Operetă, iar unii dintre ei sunt campioni sud-est europeni la hip-hop. Componenţii trupei coregrafice se bucură, deja, de o experienţă bogată, având colaborări şi cu nume faimoase, printre care Compania Internaţională de Jazz din Anglia sau cu coregrafi ai unor artişti precum Ja Rule, Busta Rhymes, Justin Timberlake sau Beyonce.
Biletele pentru spectacol inedit sunt disponibile online, pe www.myticket.ro, la preţuri cuprinse între 45 şi 110 lei.