2010 se arată în continuare destul de agitat, deşi speram că va fi un pic mai liniştit fără campania electorală. Cele mai mari temeri le produce, evident, economia. Până să vedem ce efecte va produce criza şi anul acesta, mă concentrez asupra unui subiect mai lejer. E vorba de mass media, domeniul în care lucrez de 19 ani. Să le luăm pe rând. Revelionul l-am petrecut în ţară, într-o staţiune montană ploioasă şi fără prea mulţi turişti. M-am întrebat pe 1 ianuarie ce fel de programe au fost la televizor. Până la răsturnarea lui Ceauşescu, asta era distracţia principală de revelion: televizorul. Cu programe din ce în ce mai controlate de partid, primeai totuşi câte o gură de oxigen: Toma Caragiu, Amza Pellea, Stela şi Arşinel, etc. Poantele de bun gust, şopârlele politice strecurate cu greu, talentul uriaş al actorilor, toate contribuiau la o petrecere frumoasă. Era pe atunci o singură televiziune, un singur program de revelion. În primii ani mi s-a părut dificil să te desprinzi de televizor în noaptea cu pricina. Acum, nicio secundă n-am apucat să privesc. Nici măcar faimoasa numărătoare a secundelor care se scurg de la un an la altul. Şi, în prima zi a noului an, am dorit să revăd câte ceva din programele televiziunilor. Numeroase, private, democratice, fără cenzură. Impresia făcută a fost, cel puţin asupra mea, catastrofală. Avem peste 20 de televiziuni naţionale. Am reuşit să butonez telecomanda pe trei dintre ele, care îşi reluau programele de revelion. Cea mai proastă impresie mi-au făcut-o Pro tv şi Antena 1, prin concurenţa acerbă pe care şi-au făcut-o în popularizarea prostului gust. Maneaua a fost cuvântul de ordine. Ore întregi, în valuri, manelele au definit identitatea românească în viziunea celor două mari televiziuni private. Evident, audienţa celor două a fost destul de mare. Pentru că în fond la asta se reduce totul: rating şi încasări din publicitate. Compromisul prea mare asupra calităţii programelor a devenit un numitor comun. TVR a rămas un bastion anti-manele, dar programele prăfuite, cu o regie previzibilă, au lăsat cea mai bine dotată tehnic televiziune din România pe consacratul loc trei. Poate opinia mea este subiectivă. Cred însă că manelizarea televiziunilor private într-o noapte atât de importantă este o sfidare a populaţiei educate şi de bun simţ. Cred că programele ar fi trebuit să conţină câte ceva pentru opţiunea şi gusturile fiecărui român. Rar mai vezi scheciuri umoristice reuşite, muzică populară veche şi frumoasă, de ce nu chiar nişte hituri internaţionale actuale sau din `80 şi `90. În sfârşit, fericiţi cei cărora le plac manelele… Criza profesională prin care trece marea parte a televiziunilor din România este însoţită şi de una economică. Ca un semn că autorităţile vor să pună şi ele, din tot sufletul, umărul la falimentarea presei, zilele acestea se dezbate un proiect important. Impozitarea suplimentară a meseriilor liberale, care în toată Uniunea Europeană sunt sub zodia dreptului de autor. La noi, un lider sindical obsedat de acest drept de autor, împreună cu ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu, vor să aducă presa în stare de faliment. Şi-aşa situaţia financiară a ziarelor este, în mod particular, foarte dificilă. Modificarea acestui sistem de impozitare ar însemna o lovitură de moarte dată angajatorilor şi angajaţilor. Care se vor vedea forţaţi să evite falimentul prin tăierea salariilor jurnaliştilor. Deşi în general puterea politică nu-ţi dă prea multe motive de speranţă, cred că pe ultima sută se mai poate face câte ceva. Mass media, dacă nu vrea să cadă sub ghilotina supraimpozitării, trebuie să protesteze puternic şi solidar. La Parlament, la Guvern. Nu cred în povestea marilor sume aduse la buget de impozitarea a câtorva zeci de mii de practicanţi de meserie liberală, din cinci milioane de angajaţi români. Sunt mai degrabă convins că puterea şi sindicatele au bătut palma să închidă gura presei, atât de incomodă când vine vorba de publicarea unor amănunte ale marilor afaceri făcute pe bani de la stat. Atât de politicieni, cât şi de bugetari. Dacă această măsură aberantă se va implementa şi drepturile de autor nu vor mai exista în România la nivelul actual, prima pe care o vom duce la groapă în 2010 va fi presa. Indiferenţa periculoasă a restului societăţii va face ca următorii să fie chiar cei care aplaudă această măsură iraţională.