Cinci persoane au ajuns la spital, joi seara, în urma unui accident rutier petrecut la intrarea în comuna constănţeană Valu lui Traian, în jurul orelor 17.30. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Cristian Arsenie, de 44 de ani, din Babadag, aflat la volanul unui autotren, a ieşit pe Drumul Naţional 3 (Constanţa - Ostrov), din curtea unui imobil, fără să se asigure, în faţa unui autoturism marca Volkswagen, condus regulamentar de Cătălin Turculeţ, de 32 de ani, care se deplasa dinspre Constanţa către oraşul Murfatlar. Oamenii legii spun că şoferul Volkswagen-ului a tras de volan pentru a evita impactul şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt Volkswagen, la volanul căruia se afla Florin Stoian, de 29 de ani. În urma impactului, cei doi şoferi, dar şi trei pasageri, printre care un adolescent de 16 ani, au fost răniţi şi transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
DOSAR Şoferul tirului a susţinut că este nevinovat: „Eu am acordat prioritate, mă înscrisesem deja pe drum, dar şoferul celălalt avea viteză prea mare”, a declarat Cristian Arsenie. Poliţiştii de la Rutieră i-au testat pe cei trei şoferi implicaţi în accident cu aparatul Drager şi au constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier şi cine se face vinovat de producerea lui. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.