Preşedintele PSD Mangalia, Claudiu Tusac, a criticat ieri decizia primarului Zanfir Iorguş de a respinge introducerea pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local, care va avea loc vineri, a proiectelor de hotărîre, iniţiate de PSD Mangalia, privind încetarea de drept a unor mandate de consilier, deşi proiectele erau avizate de comisiile de specialitate. Proiectele au fost depuse de două luni la Primărie şi se referă la cei şase consilieri locali excluşi din PSD. “Surprinzător este faptul că, pe aceeaşi ordine de zi, au fost incluse două proiecte de hotărîre iniţiate de primar, privind încetarea de drept a mandatelor unor consilieri din alte partide politice, deşi acestea au fost întocmite mai recent decît proiectele noastre. Decizia primarului doveşte încă o data, dacă mai era nevoie, că în funcţie de interesele personale, poate oricînd hotărî, după bunul plac şi în dispreţul legii, cu unităţi de măsură diferite asupra unor cazuri similare. Oare votarea bugetului pe 2008 şi execuţia bugetară pe 2007 să constituie motivul principal pentru care primarul vrea să-i menţină în Consiliul Local pe cei şase consilieri fidel susţinători?“, a afirmat Tusac într-un comunicat de presă.