Potrivit unui comunicat al Primăriei Mangalia, fostul director al Serviciului Public Administrare a Bibliotecilor din Mangalia, Anca Niculescu, a pierdut procesul cu Primăria, proces intentat de fostul director pentru desfacerea contractului de muncă. Potrivit Primăriei Mangalia, desfacerea contractului s-a făcut în urma cercetarii disciplinare, printr-o dispoziţie dată de primar. „Cauza a fost determinată de faptul că în perioada cît a deţinut această funcţie, Anca Niculescu, prin decizii personale, şi-a mărit unilateral salariul şi şi-a încheiat un alt contract individual de muncă. De remarcat că Anca Niculescu a semnat acest nou contract de muncă şi în calitate de angajator, şi în calitate de angajat”, se arată în comunicatul Primăriei Mangalia. În replică, fostul director al bibliotecilor, Anca Niculescu, a declarat că măririle de salarii s-au făcut în baza unor ordonanţe de urgenţă date de Guvern, iar majorările s-a făcut la tot personalul ce deserveşte acest serviciu. Cît priveşte contractul de muncă, Anca Niculescu a precizat că ea a fost angajată de Consiliul Local în urma unui concurs, iar existenţa a două contracte s-a datorat faptului că a dorit fie în leaglitate, ambele contracte fiind identice. Ea a precizat că a făcut recurs la hotărîrea instanţei. Reprezentanţii Primăriei Mangalia mai spun că fostul director a contestat dispoziţia de desfacere a contractului de muncă la Tribunalul Constanţa, iar prin sentinţa civilă 66/ianuarie 2009, instanţa a respins contestaţia acesteia ca nefondată şi a menţinut dispoziţia de desfacere a contractului de muncă emisă de Primăria Mangalia, reţinînd că Anca Niculescu se face vinovată de depăşirea atribuţiilor de serviciu.