Primăria Mangalia va finaliza, în perioada imediat următoare, construcţia celor 80 de locuinţe de tip ANL şi a locuinţelor sociale. Cu această ocazie, la intrarea B a Primăriei Mangalia s-au afişat listele cu familiile beneficiare, după punctajul obţinut prin evaluarea documentelor depuse la dosarul de înscriere. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, expunerea publică a listelor reprezintă o nouă etapă în procesul de repartizare a locuinţelor ANL şi a locuinţelor sociale. Criteriile de repartizare a locuinţelor în sistem ANL au fost stabilite conform legii, iar cele pentru locuinţele sociale au fost stabilite printr-o hotărîre a Consiliului Local Mangalia. Vor beneficia de apartamente ANL 80 de familii din cele 224 care au îndeplinit criteriile de repartizare conform legii. Primarul Claudiu Tusac a declarat că programul ANL pentru Mangalia nu se încheie aici, fiind aprobată demararea construirii, de anul viitor, a încă 80 de apartamente. Actualele imobile ANL sînt în ultima fază de finisări, blocurile fiind racordate la reţeaua de energie electrică, iar unul dintre acestea este legat şi la reţeaua de apă şi canalizare a oraşului. De asemenea, este terminată documentaţia tehnică pentru realizarea parcărilor şi a aleilor pietonale şi se are în vedere şi realizarea unui loc de joacă. Locuinţele sînt echipate complet: gresie, faianţă, geam termopan, instalaţii sanitare.