Conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului istoric şi cultural al municipiului Mangalia se numără printre marile proiecte pe care noua conducere a administraţiei locale doreşte să le realizeze în 2009. În acest sens, Primăria Mangalia a realizat un proiect numit „Callatis - istorie la malul Mării Negre”, prin care se urmăreşte valorificarera moştenirii arhelogice a Mangaliei. Prin acest proiect, care are o valoare totală de cinci milioane euro, administraţia locală urmăreşte creşterea importanţei turismului şi culturii, ca factor care stimulează creşterea economică în regiune, respectînd principiile dezvoltării durabile: extinderea sezonului turistic, creşterea numărului de turişti, prin valorificarea potenţialului turistic cultural local şi regional pe piaţa turistică naţională şi internaţională. „Proiectul „Callatis - istorie la malul Mării Negre” tratează, prin obiectivele impuse, numai unul dintre punctele strategiei de valorificare a patrimoniului. Însă, aceste obiective, prin faptul că sînt deja cunoscute la nivel naţional pentru valoarea lor istorică şi culturală, au capacitatea de a antrena o nouă viziune asupra ansamblului urban prin integrarea în structura urbană a stratului arheologic care, pînă nu demult, a reprezentat o piedică în calea „sistematizării” oraşului contemporan Mangalia”, a precizat primarul Claudiu Tusac. Tot în domeniul dezvoltării sectorului turistic, primarul Claudiu Tusac a adăugat că doreşte înfiinţarea unui Club Nautic Transfrontalier, aflat în faza de informare şi documentaţie, valoarea proiectului ridicîndu-se la două milioane de euro. Proiectul vizează promovarea turismului transfrontalier sub forma unui produs integrat cu accent pe varietatea componentelor de turism nautic. Viitorul Club Nautic Transfrontalier care va fi construit în zona Mangalia, va avea un sediu administrativ, spaţiu expoziţional, unde se pot organiza manifestări expoziţionale cu specific nautic, sală conferinţe pentru organizarea de evenimente cu specific nautic, sală atrenamente pentru participanţii la competiţii, punct de informare turistică.