MANGALIA - Primăria va înfiinţa primul incubator de afaceri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MANGALIA - Primăria va înfiinţa primul incubator de afaceri

Administrație 11 Decembrie 2008 / 00:00 656 accesări

Primăria Mangalia a finalizat prima etapă de implementare a proiectului privind înfiinţarea şi dezvoltarea incubatoarelor de afaceri din localitate, proiect derulat de administraţia locală prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare - România. Programul vizează, în special, crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării şi creşterii IMM-urilor , promovarea culturii anteprenoriale şi îmbunătăţirea performanţelor manageriale, consolidarea unui sector privat dinamic, capabil să facă faţă forţelor concurenţiale şi competiţiei internaţionale, precum şi integrarea acestora pe piaţa internă, facilitarea accesului IMM-urilor la sursa de finanţare, creşterea numărului de activităţi economice competitive, întărirea climatului investiţional. Valoarea investiţiei este de 500.000 de euro, din care finanţarea din partea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a fost în valoare de 70.000 de dolari, fonduri utilizate pentru amenajarea unui incubator de afaceri. Potrivit primarului Claudiu Tusac, în acest moment, lucrările de amenajare a primului incubator de afaceri la Mangalia s-au finalizat, urmînd ca, în următoarea etapă a programului, să se deruleze procedura de selectare a administratorului incubatorului de afaceri, care va beneficia de asistenţă financiară şi tehnică acordată prin intermediul Programului Naţional Multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare de afaceri. Tusac a precizat că susţine şi încurajează astfel de proiecte, “deoarece incubatoarele de afaceri susţin şi fac parte dintr-un cadru strategic regional, axat pe priorităţile economice”.



12