Programul lansat de primarul Constanţei, Radu Mazăre, privind construcţia de locuinţei ieftine pentru tineri, a fost însuşit de mai multe organizaţii locale PSD din judeţ, care, de mai bine de două luni, au demarat mai multe acţiuni pentru promovarea proiectului pe plan local. După Constanţa, Murfatlar şi Cumpăna, organizaţia locală a PSD Mangalia a început acţiuni de consultare a locuitorilor municipiului pentru identificarea celor mai bune soluţii în vederea aplicării cu succes a proiectului la nivel local. Acum, de eforturile social democraţilor din Mangalia privind promovarea proiectului de construcţie de locuinţe ieftine încearcă să profite primarul pedelist Zanfir Iorguş. El este acuzat de preşedintele PSD Mangalia, Claudiu Tusac, că taman în prag de alegeri a lansat o „gogoriţă” cu iz electoral, „împrumutînd” programul PSD, întrucît, în ultimele trei mandate, nu a avut în vedere construcţia de locuinţe. „Iorguş şi-a permis să lanseze, ca şi cum ar fi a sa, ideea caselor ieftine, care, de fapt, este un proiect concret, dezvoltat de primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi preluat de PSD la nivel naţional”, a declarat Claudiu Tusac. În susţinerea afirmaţiilor sale, Tusac a precizat că PSD Mangalia a prezentat acest proiect încă de acum două luni cetăţenilor Mangaliei, „consultîndu-i în vederea adaptării acestui proiect la specificul municipiului Mangalia şi în funcţie de necesităţile şi posibilităţile tinerilor din localitate”. „În 12 ani de administrare a oraşului, Iorguş a realizat doar cîteva ANL-uri, aşa cum declara chiar el. S-au promis loturi de teren pentru tinerii din Mangalia în cartierul Dobrogea I şi II, dar, la acest moment, o simplă consultare a site-ului Primariei pe secţiunea „Autorizaţii de construire emise” arată că cei care construiesc în aceste zone fac parte din cercul de prieteni al primarului”, a mai spus Tusac. ”Nu este prima oară cînd Iorguş promite gratuit! În iulie 2006, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, eveniment organizat la Mangalia, primarul declara că municipalitatea din Mangalia are o zonă de circa 50 de hectare de teren disponibilă pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe. Pe fonduri structurale s-a reuşit accesarea unui împrumut bancar necesar pentru participarea la proiectele Comisiei Europene şi, împreună cu Ministerul Integrării, se va susţine asigurarea infrastructurii. Odată finalizată infrastructura, nu mai e decît un pas pentru începerea construcţiei de locuinţe. Oare cît înseamnă pentru Iorguş un pas - 2, 4 sau 12 ani?”, a mai spus Tusac. Social democraţii din Mangalia atrag atenţia că folosirea în exces a cuvintelor mari - gen fonduri structurale, Comisie Europeană, parteneriat public privat -, „este doar o metodă tipică a actualei conduceri democrato - liberale din Mangalia de a atrage electorat, care, din păcate, nu se regăseşte în niciun fel în viaţa de zi cu zi”. Tusac a mai spus că, în acest an electoral, primarul Mangaliei a rămas fără inspiraţie din moment ce îşi asumă un proiect aparţinînd unui alt partid decît cel pe care îl reprezintă.