Săptămîna Mobilităţii Europene a fost marcată şi la Mangalia, unde administraţia locală a organizat o întrecere pe biciclete şi role. Primarul oraşului, Claudiu Tusac, a încercat să tragă un semnal de alarmă cu privire la poluarea mediului şi condiţiile în care copiii sînt nevoiţi să crească. În consecinţă, Tusac a decis să se plimbe prin municipiu alături de copii, cu biciclete. Cu ajutorul Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Comunitare din Mangalia, circulaţia autoturismelor a fost blocată, astfel că doar cei care au avut biciclete sau role s-au putut deplasa prin centrul Mangaliei. “Copiii au fost bucuroşi să mă însoţească, mai ales că la final a avut loc o tombolă prin care toţi copiii au cîştigat biciclete, role, cotiere şi genunchere şi palete de badminton”, a declarat Claudiu Tusac.