MANGALIA - Scad facturile la întreţinere!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MANGALIA - Scad facturile la întreţinere!

Administrație 21 Noiembrie 2008 / 00:00 700 accesări

Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a reuşit, în urma unor discuţii cu directorul SC Rominservice Therm SA, Iulian Staicu, să obţină o micşorare a preţului de producţie a gigacaloriei de la 449,40 lei (fără TVA), la 396,76 leil (fără TVA), tariful urmînd să fie supus spre aprobare în viitoarea şedinţă a Consiliului Local. Mai mult, primarul Claudiu Tusac doreşte ca această reducere să fie resimţită şi de cetăţenii Mangaliei, care vor plăti cu 10 lei mai puţin gigacaloria, adică de la 175 lei, la 165 lei, diferenţa de preţ fiind suportată de la bugetul local. “Această micşorare va duce la reducerea cu un procent de 6% a preţului plătit de către cetăţenii Mangaliei. Chiar dacă nu este o sumă semnificativă, cetăţenii o vor resimţi în mod pozitiv, orice economie fiind binevenită pentru bugetul unei familii, mai ales în perioada sezonului rece şi a sărbătorilor de iarnă. În ideea „Omul - o parte, Primăria - o parte”, încercăm să venim în sprijinul cetăţenilor cu o scădere a preţului la întreţinere pe timpul iernii”, a afirmat primarul Mangaliei. Claudiu Tusac va iniţia şi programul „Preţuri corecte pentru cetăţenii Mangaliei” în toate pieţele oraşului. Programul vizează asigurarea unor preţuri corecte la produsele agricole (legume, fructe), prin sprijinirea producătorilor locali, în detrimentul intermediarilor. „Motivul pentru care am iniţiat acest proiect este lesne de înţeles: Mangalia continuă să aibă cea mai scumpă piaţă din ţară! Programul „Preţuri corecte pentru cetăţenii Mangaliei” va debuta în Piaţa Mangalia Sud, urmînd a continua şi în celelalte pieţe din localitate”, a spus Claudiu Tusac.

Taguri articol


12