Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a oganizat, ieri, o dezbatere publică la care a invitat agenţii economici din zonă. Şedinţa s-a defăşurat în sala de consiliu a Primăriei, ocazie cu care Claudiu Tusac le-a propus agenţilor economici o serie de proiecte menite să ducă la dezvoltarea comunităţii. Primul proiect prezentat agenţilor economici a făcut referire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2009. La acest punct au fost mai multe propuneri de încurajare a agenţilor economici locali, ocazie cu care primarul a precizat că vor fi percepute taxe mai mari pentru cei care deschid şi activează mai puţin de cinci luni. De asemenea, conducerea Primăriei a precizat că toate taxele de la agenţii economici vor fi redirecţionate către dezvoltarea staţiunilor, de la amenajarea drumurilor, amplasarea de sensuri giratorii în staţiuni, reabilitarea iluminatului, pînă la realizarea de parcări. Potrivit lui Tusac, agenţii economici au înţeles din această întrevedere că sudul litoralului nu poate fi dezvoltat fără sprijinul lor. De asemenea, Claudiu Tusac a precizat că doreşte mărirea duratei sezonului estival la mai mult de cinci luni şi schimbarea în bine a staţiunilor prin obligarea agenţilor economici de a închide locaţiile pe timp de iarnă fară a schimba esteticul staţiunilor. „Agenţii economici au la dispoziţie cîteva zile pentru a pune pe hîrtie propunerile pe care le au şi îi aştept la discuţii”, a spus Claudiu Tusac. Alte proiecte supuse discuţiilor au făcut referire la accesul autovehiculelor cu greutate mai mare de 7,5 tone pe teritoriul municipiului Mangalia, asigurarea liberei circulaţii a autovehiculelor prin fluidizarea traficului prin blocarea - deblocarea precum şi ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice şi îmbunătăţirea activităţilor de gospodărire, întreţinere şi înfrumuseţare a localităţii Mangalia.