Mangalia are, din nou, căldură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Soluţie

Mangalia are, din nou, căldură

Eveniment 22 Noiembrie 2011 / 00:00 626 accesări

ÎNTÂLNIRE După câteva zile de stat în frig, locuitorii din Mangalia au, din nou, căldură în apartamente. Decizia de a se relua furnizarea energiei termice către populaţie a fost luată ieri, în cadrul unei şedinţe ce a avut loc la sediul Primăriei Mangalia şi la care au participat principalii factori decizionali din cadrul autorităţii locale, primarul Claudiu Tusac, viceprimarul Constantin Filimon, zece consilieri locali, iar de partea cealaltă, conducerea SC Callatis Therm SA. Potrivit viceprimarului, după câteva ore de discuţii pentru a se ajunge la consens în vederea reînceperii furnizării agentului termic în municipiu, conducerea Callatis Therm, la insistenţele Primăriei, a decis să reia furnizarea agentului termic încă de aseară. Constantin Filimon a adăugat că, pentru a putea relua furnizarea căldurii, administraţia locală a virat către societatea Callatis Therm suma de 300.000 de lei, în vederea achiziţionării combustibilului necesar producerii agentului termic, urmând ca, ulterior, societatea să caute diverse soluţii financiare pentru furnizarea căldurii.

DECIZIE Furnizarea agentului termic a fost sistată vineri seara, de către Callatis Therm, după ce a anunţat toate asociaţiile de proprietari. În anunţul făcut de Callatis Therm se menţiona, printre altele, că sistarea furnizării energiei termice este cauzată de datoriile de peste patru milioane de lei pe care autorităţile le au către societate. Potrivit anunţului Callatis Therm, furnizarea energiei termice a fost oprită şi din cauza restanţelor populaţiei, de aproape 900.000 de lei. Faţă de această situaţie, Primăria Mangalia a remis o scrisoare către cetăţeni în care se precizează că societatea Callatis Therm SA este incapabilă să furnizeze energia termică către populaţie. Administraţia locală explică faptul că nu are nicio datorie faţă de societatea de furnizare a energiei termice şi că datoria de peste patru milioane de lei, invocată de Callatis Therm, reprezintă obligaţiile Guvernului pentru ultimele două ierni la subvenţionarea gigacaloriei.



12