COSTURI MICI E oficial. Începând de vineri, municipiul Mangalia este racordat la reţeaua de gaz care străbate sudul judeţului şi alimentează oraşul şi staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp. Aşteptată de ani buni ca pâinea caldă, racordarea municipiului Mangalia la reţeaua de gaz este mană cerească atât pentru autorităţi, cât şi pentru locuitori, care vor avea posibilitatea de a spune că trăiesc în condiţii normale, demne de secolul XXI. Momentul festiv, care a marcat punerea în funcţiune a sistemului de distribuţie a gazelor naturale, a fost organizat la centrala termică nr. 9 şi la Şcoala Gimnazială nr. 2 din localitate, care au fost primele obiective alimentate cu gaze. Cu această ocazie, directorul Gold Term Mangalia, societate care se ocupă cu furnizarea agentului termic şi a apei calde, Dan Georgescu, a spus că introducerea gazelor înseamnă o economisire a banului public privind încălzirea locuinţelor la iarnă. „În prezent, costul de producţie a gigacaloriei este de 540 de lei, din care populaţia plăteşte doar 295 de lei, diferenţa fiind subvenţionată de la bugetul local. Odată cu introducerea gazelor, preţul de producţie va scădea până la 380 de lei, ceea ce înseamnă că Primăria va „scoate mai puţini bani de buzunar” pentru subvenţie”, a spus Georgescu. El a explicat că, până în luna decembrie, preţul de facturare a gigacaloriei va rămâne neschimbat, dar este posibil ca acesta să fie micşorat din 2014. „Cu siguranţă, facturile pe care populaţia le va plăti pentru furnizarea apei calde şi a agentului termic vor scădea cu cel puţin 30%”, a adăugat Georgescu. El a adăugat că, în perioada următoare, administraţia locală va racorda şi centrala numărul 10 la reţeaua de gaze, urmând ca restul de 12 centrale să fie conectate în perioada următoare.
FAMILII FERICITE Punerea în funcţiune a sistemului de distribuţie a gazelor naturale a însemnat şi racordarea primei locuinţe. Evenimentul a fost marcat pe strada Constantin Brâncuşi, la numărul 10, unde locuieşte familia Pricopie. „În 2005, când am proiectat casa, am prevăzut şi o instalaţie de alimentare cu gaze. Mulţi ne-au spus că nu avem toate „ţiglele pe casă”, dar iată că visul nostru s-a împlinit. Nu mai suntem nevoiţi să cărăm butelii. Pentru încălzirea casei, a apei şi pentru bucătărie, trebuia să scoatem din buzunar aproximativ 2.500 de lei în fiecare iarnă. Acum, având reţeaua de gaze, cred că factura va scădea la jumătate”, a spus Rodica Pricopie. Cu această ocazie, Cătălin Ivan, directorul general al Megaconstruct, operatorul reţelei de distribuţie a gazelor în Mangalia, a afirmat că reţeaua de distribuţie de gaze din Mangalia măsoară aproximativ 85 de kilometri şi este executată în mare parte. „În Mangalia sunt 11.204 de apartamente, 3.500 de locuinţe şi 1.500 de societăţi economice. Racordarea tuturor obiectivelor s-ar finaliza în maximum şapte ani”, a afirmat Ivan.
POSIBILITĂŢI DE DEZVOLTARE Despre importanţa introducerii reţelei de gaze în Mangalia au vorbit şi numeroase personalităţi care au luat parte la momentul festiv. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, a spus că acest lucru „înseamnă, implicit, costuri mai mici la întreţinerea locuinţei, dezvoltarea Mangaliei şi a sudului litoralului, precum şi atragerea de investitori în zonă”. La rândul său, senatorul Nicolae Moga s-a declarat mulţumit de proiect şi a afirmat că „niciun efort nu este prea mare atunci când dorim să facem lucruri bune pentru semenii noştri”. „Aducerea gazului în Mangalia reprezintă un pas spre civilizaţie şi vom lupta ca în tot judeţul să se facă acest pas. În plus, gazul înseamnă şi un boom pentru turism. Putem dezvolta şi mai mult turismul balnear, care poate funcţiona la costuri competitive şi în timpul iernii”, a spus Moga. De asemenea, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a afirmat că „speră ca locuitorii din Mangaliei să nu mai sufere de frig, aşa cum s-a întâmplat în iernile trecute.”