Salariaţii firmei de salubrizare Uranus SA din Mangalia au intrat, începînd de ieri, în grevă. Ei sînt nemulţumiţi de faptul că nu şi-au mai primit salariile de mai bine de o lună. „Avem un salariu de 500 de lei şi nici pe ăla nu îl primim. Copiii mei nu au putut să se ducă la deschiderea anului şcolar pentru că nu am avut bani să le cumpăr rechizite sau haine noi. Am auzit vorbe cum că nu vom fi plătiţi decît în decembrie. Mi se pare inacceptabil aşa ceva. Noi ce ar trebui să facem pînă atunci? Cu ce vom cumpăra mîncare? Mai mult, avem colegi care au rate la bănci şi care au fost ameninţaţi că vor fi daţi afară dacă nu muncesc. Noi astăzi nu am mai colectat gunoiul din tomberoane şi sîntem decişi să nu începem activitatea pînă nu ne vom lua salariile”, a povestit revoltat Erol Ibram. Administratorul societăţii, Camelia Toia, a declarat că nu poate să-şi plătească oamenii pentru că Primăria Mangalia nu a plătit facturile către firmă, pentru serviciile prestate. „Din mai nu ni s-a mai plătit nici o factură. Avem de încasat de la Primărie 1.800.000 de lei. Dacă nu primim aceşti bani nu avem cum să plătim personalul”, a afirmat Camelia Toia. Declaraţiile acesteia sînt însă contrazise de primarul Mangaliei, Claudiu Tusac. „Noi nu avem contract de salubrizare cu firma Uranus. A fost încheiat un contract însă numai pentru îngrijirea spaţiilor verzi şi pentru măturarea străzilor. Pentru salubrizare, firma a încheiat contracte direct cu asociaţiile de proprietari şi cu agenţii economici, care plătesc la zi. Nu înţeleg cum pot spune că nu au bani, cînd lunar încasează bani de la asociaţii şi de la agenţii economici. Din cîte am observat, este vorba despre un management defectuos. Degeaba îşi trimit angajaţii la noi, pentru că Primăria nu poate plăti pentru nişte servicii pe care nu le primeşte”, a declarat Claudiu Tusac, precizînd că necazurile Primăriei cu conducerea Uranus au început după ce a cerut graficele de lucru şi a trimis echipe pe teren pentru a verifica dacă într-adevăr au fost efectuate toate lucrările trecute pe facturi. Mai mult, în urma unui audit intern comandat de către actualul primar după preluarea funcţiei de la Zanfir Iorguş, s-a constatat că activităţile prestate de societatea Uranus au fost plătite de mai multe ori. „Am descoperit că pentru aceeaşi activitate, firma fusese plătită de 2-3 ori. Prin urmare, am decis întreruperea plăţilor, pentru a vedea cum anume stau lucrurile. Mai avem să le plătim nişte sume, însă acestea sînt mici, de ordinul cîtorva sute de mii. Şi nu vom da aceşti bani decît după ce ne vom asigura că lucrările pe care le plătim au fost efectuate. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul că, pînă să vin eu, primiseră de la Primărie suma de 30.000.000 de lei, pentru primele luni ale anului. De cînd am venit, în ciuda faptului că am comandat mai multe lucrări de la ei (tunderea tuturor spaţiilor verzi, chiar şi a celor din faţa hotelurilor şi măturarea străzilor), factura s-a ridicat abia la 10.000.000. Nu cred că au tuns mai multe spaţii verzi în lunile de iarnă şi primăvară decît în cele de vară. Este clar că ceva nu este în ordine şi că facturile precedente erau mult încărcate. Eu voi cere rezilierea contractului pentru spaţii verzi cu această firmă şi angajarea altei firme, temporar, pînă la organizarea licitaţiilor”, a mai declarat Claudiu Tusac.