Pământul Dobrogei este înțesat de artefacte, de mărturii ale unor timpuri și civilizații demult apuse. Ori de câte ori este răscolit, el oferă alte și alte surprize. Așa s-a întâmplat miercuri, când, în cadrul unor lucrări de reabilitare a Aleii Teilor din Mangalia ...
Locuitorii din Mangalia vor avea căldură începând de vineri, 23 octombrie. Reprezentanții societății de termoficare din municipiu au anunțat că, de la ora 13.00, li se vor încălzi locuințele tuturor consumatorilor care și-au plătit facturile la zi. Nu vor primi căldură locuitorii care au ...
În această toamnă, multe administrații locale își numără proiectele ambițioase, pentru care au obținut fonduri europene, dar pe care nu le mai pot duce la bun sfârșit. Asta pentru că nu au timp să le finalizeze până la 31 decembrie, dată de la care toate fondurile europene ...
Dacă în următoarea perioadă intenționați să călătoriți pe calea ferată, ar fi bine să știți că circulația trenurilor pe ruta Constanța - Mangalia va suferi modificări, din cauza unor lucrări ce se efectuează la Revizia de Vagoane Constanța. Mai precis, între 12 și 16 octombrie, trenul ...
Dacă în următoarea perioadă intenționați să călătoriți cu trenul, ar fi bine să știți că mai multe dintre ele vor fi anulate. Mai precis, vorbim de 4 trenuri care circulă pe ruta Constanța - Mangalia, care nu vor mai circula începând de joi, 8 octombrie, și până pe 31 ...
În urma reuniunii extraordinare a Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) al Europei, care a avut loc la începutul acestei săptămâni, România este obligată să primească peste 6.000 de refugiați din nordul Africii și din Orientul Mijlociu. Într-o primă fază, țara ...