În urmă cu două luni, la scurt timp după ce România a aderat la Uniunea Europeană, Ministerul Sănătăţii anunţa că manichiura care presupune tăierea cuticulelor cu forfecuţa nu va mai fi practicată. Însă esteticienii susţin că acest tip de manichiură, considerată clasică, va fi practicată şi de acum înainte, dacă forfecuţele vor fi sterilizate, sau cu instrumente de unică folosinţă. Preşedintele al Uniunii Naţionale a Esteticienilor Profesionişti din România (UNEPR), Carmen Okabe, este de părere că în situaţia în care România urmează procedeul normal de integrare în UE şi se aliniază la legislaţia europeană privind efectuarea manevrelor din saloanele de cosmetică, asta nu înseamnă că manichiura nu va fi efectuată ca şi pînă acum. Mai mult decît atît, instrumentarul pentru manichiură va fi sterilizat ca şi cel medical, prin fierbere în sterilizatoare. Carmen Okabe a infirmat zvonurile că sala de aşteptate în cabinetele de frizeri şi coafură ar trebui să fie separată de salonul propriu-zis. "Clientul îşi alege omul care vrea să îl coafeze şi după felul în care îl vede lucrînd, iar profesionistul are nevoie să îşi supravegheze clienţii care aşteaptă pentru că i s-a aplicat, de pildă, o vopsea de păr şi îl ajută să îl aibă sub observaţie", a declarat Okabe. De asemenea, au fost infirmate zvonurile că legislaţia pe care o pregăteşte Ministerul Sănătăţii în privinţa normelor de igienă în saloanele de cosmetică ar introduce exigenţe noi. "Exigenţe noi nu există, igiena mîinilor, purtarea mănuşilor, a halatului, sterilizarea instrumentarului, sînt lucruri pe care le făceaţi şi înainte, iar acum vor fi reglementate, dar nu există prevederi excesive", le-a spus Okabe profesioniştilor din industria de înfrumuseţare.
Carmen Okabe a explicat şi faptul că pentru angajaţii saloanelor de machiaj permanent prin tatuare precum şi în cele de bodypiercing şi tatuaj estetic este obligatorie vaccinarea împotriva virusului hepatitei B, iar clienţii minori, vor putea fi tatuaţi doar cu acordul părinţilor, care trebuie să însoţească la cabinet, tînărul. MSP a elaborat un proiect de act normativ prin care se reglementează faptul că în cabinetele de machiaj cosmetic, manichiură şi pedichiură nu se va fuma, iar esteticienele vor fi obligate să utilizeze mănuşi de unică folosinţă. Fiecare cabinet va fi dotat cu pubele, containere şi saci de menaj de unică folosinţă, încăperile trebuind păstrate în perfectă stare de curăţenie, iar temperatura de lucru nu trebuie să fie mai mică de 16 grade Celsius. Esteticienele trebuie să respecte cu stricteţe regulile de igienă pentru a nu pune în pericol sănătatea clienţilor. Astfel, spălarea mîinilor se va face numai cu săpun antibacterian lichid şi cu apă curentă, iar pentru uscarea acestora se vor folosi numai prosoape de unică folosinţă. Noile reguli prevăd ca orice produs cosmetic din ceară să fie folosit o singură dată pentru un singur client, iar dacă există utilaje de filtrare pentru ceară, care o fierb la 120 de grade, ea poate fi refolosită. De asemenea, spatulele de lemn trebuie folosite pentru un singur client, iar cele refolosibile trebuie curăţate după fiecare pacient. Machiajul se va face cu creioane bine ascuţite pentru fiecare client. Atunci cînd genele şi sprîncele vor fi vopsite se vor folosi bureţi de unică folosinţă pentru fiecare client în parte. În cazul manichiurii sau al pedichiurii, toate instrumentele folosite pentru tăierea unghiilor trebuie dezinfectate cu un dezinfectant intermediar. Într-un cabinet de cosmetică este interzisă operaţiunea de îndepărtare a unghiilor încrestate. Dacă esteticianul constată că pielea din jurul unghiilor prezintă leziuni atunci va amîna tăierea acestora.